EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 78,12 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024

EVERGENT Investments, compania de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultat net de 78,12 milioane de lei la 31 martie 2024, reprezentând 81% din nivelul bugetat pentru întreg anul 2024. Rezultatul net este indicatorul de performanță al companiei, compus din 10,54 de milioane de lei profit net și 67,58 de milioane de lei câștig net din vânzarea activelor financiare reflectat în rezultatul reportat, tratament contabil conform IFRS 9.
Ion Dobreanu - mie, 15 mai 2024, 18:37
EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 78,12 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024

Valoarea totală a activelor companiei a atins un nou record de 3,2 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2024, în creștere cu 32,1% față de 31 martie anul anterior, printr-o selecție riguroasă a acțiunilor și o construcție diversificată a portofoliului.

„Am avut un start puternic, cu rezultate solide în primul trimestru al anului 2024 și ne situăm în parametrii stabiliți pentru realizarea obiectivelor noastre pentru 2024. Evoluția pozitivă a pieței românești de capital a adus oportunități de alocare a capitalului. Am investit peste 70 milioane lei în acord cu prioritățile noastre strategice, ceea ce a condus la o poziție financiară puternică, cu un nou record al activelor administrate. Cei doi piloni de performanță ai strategiei EVERGENT Investments, portofoliile financiar-bancar și energie, au contribuit semnificativ la aceste rezultate. Pe măsură ce avansăm în 2024, încrederea în perspectivele economice continuă să crească și privim către oportunitățile cu potențial de creștere pe termen lung”, a declarat domnul Claudiu Doroș, președinte și director general al EVERGENT Investments.

EVERGENT Investments continuă să returneze valoare acționarilor săi și va începe plata dividendelor aferente anului 2023, în valoare totală de 81,7 milioane de lei, pe 12 iunie 2024.

Din valoarea totală a activelor administrate, 69,7% reprezintă portofoliul de acțiuni cotate, iar 8,5% este portofoliul de acțiuni necotate. În linie cu strategia investițională, compania a recalibrat portofoliul de active și a continuat să acorde o atenție deosebită companiilor din sectoarele energie-industrial, cu 21,5% din valoarea totală a activelor, și financiar-bancar, cu 45,5%. Peste 50% din portofoliul de active al EVERGENT Investments este deținut în emitenți care integrează factorii ESG.

De-a lungul ultimilor 15 ani, compania a platit peste 1 miliard de lei dividende si rascumparari de actiuni proprii.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...