Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe

Agenția Feroviară Română AGIFER a transmis la solicitarea ECONOMICA.NET informații privind evoluția numărului de accidente și incidente feroviare grave din 2007 încoace. Conform acestor date, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în 2019.
Anemona Andone - D, 16 mart. 2025, 16:14
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe

accidente

Anul trecut, au fost înregistrate 60 de accidente și incidente feroviare grave, arată datele AGIFER transmise ECONOMICA.NET.

De la începutul anului 2025 și până pe 24 februarie, Agenția mai deschis alte 10 investigații.

Anul cu cele mai multe accidente și incidente feroviare a fost însă 2019, când au fost înregistrate 69 de astfel de cazuri, potrivit datelor AGIFER furnizate ECONOMICA.NET.

accident

„Din interpretarea unor date restrânse cum sunt cele de mai sus, nu poate fi stabilită o tendință privind creșterea sau scăderea nivelului de siguranță”, ne-au spus reprezentanții AGIFER.

Ei au menționat că o analiză privind siguranța feroviară ar fi mai degrabă de competența Autorității de Siguranță Feroviară Română.

Luna trecută, AGIFER a decis deschiderea unei investigații pentru accidentul feroviar grav produs la data de 19.02.2025, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, secția de circulație Roșiori Nord – Caracal, în halta de mișcare Mihăești.

Accidentul s-a produs în circulația trenurilor de marfă nr.58572 (aparținând operatorului de transport feroviar SC PIMK Rail SRL) și nr.57306 (aparținând operatorului de transport feroviar SC Rail Cargo Carrier SRL), prin deraierea ultimelor vagoane din compunerea trenului de marfă nr.57306, care ulterior au intrat în coliziune cu locomotiva ES 008 care remorca trenul de marfă nr.58572 în urma căruia a rezultat decesul unei persoane.

AGIFER desfăşoară, în principal, investigarea accidentelor grave în sistemul feroviar, obiectivul acesteia fiind îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea accidentelor.

114 accidente la nivel cu calea ferată în 2024

CFR Infrastructură a prezentat la rândul său date privind accidentele la nivel cu calea ferată.

„În 2024, 114 accidente au avut loc la trecerile la nivel cu calea ferată. 28 de persoane rănite, 14 vieți pierdute. Motivele? Graba, neatenția și ignorarea semnalizării rutiere”, explicau cei de la CFR Infrastructură

Aceștia mai arătau că:
– Un tren care circulă cu 100 km/h are nevoie de cel puțin 800-1000 de metri pentru a se opri complet.
– Viteza trenului poate fi înșelătoare – chiar dacă ți se pare că e departe, ajunge mai repede decât crezi!
– Semnalele luminoase și acustice nu sunt opționale! Ele îți pot salva viața.

CFR Infrastructură a transmis recomandări și pentru șoferi, ca aceșta să respecte regulile:
– Oprește complet și asigură-te! Nu trata trecerea la nivel ca pe o simplă intersecție.
– Respectă semnalele luminoase și acustice! Luminile roșii și clopotele înseamnă PERICOL IMINENT!
– Nu forța bariera! Un tren nu poate opri la timp, dar TU poți preveni o tragedie.

„O clipă de neatenție poate costa o viață! Nicio grabă nu justifică un risc mortal!”, atrăgeau atenția cei de la CFR Infrastructură.

Potrivit lor, este esențial să conștientizăm importanța respectării regulilor de circulație, mulți conducători auto subestimând pericolul și ignorând semnalele rutiere, punându-și viața în pericol.

„Prin informare și respectarea regulilor, putem reduce numărul tragediilor. Un tren nu poate opri la timp, dar un șofer poate face alegerea corectă. Siguranța pe calea ferată depinde de responsabilitatea fiecăruia”, mai spuneau cei de la CFR Infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut la reuniunea ministrilor de Finanțe de la ECOFIN, pachetul MISP pentru......
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 ...