evoMAG intră pe piața produselor de birotică înainte de începerea școlii. Bugetul mediu de cumpărături alocat de clienții retailerului în această lună ajunge la 1.800 de lei

07 09. 2023
scoala online, laptop, copii

evoMAG, retailerul electroIT fondat de antreprenorul Mihai Pătraşcu, introduce în site o nouă categorie de produse, birotică, în perioada în care începe școala, potrivit unui comunicat al companiei.

Deși accesată în această perioadă mai mult de clienții persoane fizice, prin prisma pregătirii copiilor pentru școală, categoria Birotică a fost lansată în urma cererii clienților corporate, în mod particular, și va fi dezvoltată cu produse pentru uz personal și profesional. Sub umbrela Birotică, evoMAG listează deja câteva sute de produse din categorii specifice. Aproximativ 20% din totalul clienților evoMAG sunt companii.

„Intrăm în forță în cea mai aglomerată perioadă a anului pentru retail, cu o campanie de vânzări dedicată reînceperii școlilor. Back to School 2023 aduce în oferta evoMAG o nouă categorie, cu un potențial fantastic în online, Birotică, și listează cea mai mare gamă de produse specifice cu discounturi și alte tipuri de oferte”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Față de anul trecut, bugetul mediu de cumpărături alocat de clienții evoMAG în această lună va fi cu circa 10% mai mare, depășind 1.800 de lei.

„În mod specific, în campaniile de vânzări care preced reînceperea școlilor, sunt achiziționate volume ridicate de produse pentru productivitate și uz office, cu o valoare mai mare, care, față de produsele specifice verii (aparate de aer condiționat, răcire, de uz extern), costă mai mult cu până la 20% per unitate”, potrivit companiei.

Anul acesta, cele mai căutate laptopuri, spre exemplu, sunt listate la prețuri de până la 2.000 de lei. În timp ce, telefoanele mobile cu cele mai bune vânzări au specificații de ultimă generație – prețul nefiind aici principalul criteriu.

evoMAG a fost fondată de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general. Compania a atras recent o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România.