Examenul pentru permisul de conducere a motocicletei va include, din 2013, şi traseu

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere a motocicletei, respectiv pentru categoria A şi subcategoria A1, va include, de anul viitor, şi proba practică în traseu, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică, marţi, de MAI.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 19:21
Examenul pentru permisul de conducere a motocicletei va include, din 2013, şi traseu

„Modificările propuse creează cadrul normativ pentru operaţionalizarea prevederilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere referitoare la verificarea comportamentului în trafic a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria A şi A1, începând cu data de 19 ianuarie 2013”, se arată în nota de fundamentare a proiectului Hotărârii Guvernului pentru modificarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006.

Potrivit proiectului, examenul pentru obţinerea permisului de conducere va consta în:

a) proba teoretică, de cunoaştere a reglementării circulaţiei rutiere, a noţiunilor elementare de mecanică şi a noţiunilor de prim ajutor. Examinarea la proba teoretică se poate face, în condiţiile legii, în limba minorităţii naţionale sau într-o limbă de circulaţie internaţională, potrivit solicitării celui examinat;

b) proba practică de conducere în poligon, pentru vehiculele din categoria A şi subcategoria A1;

c) proba practică de conducere a autovehiculului în traseu, corespunzătoare categoriei de permis solicitat.

Pentru categoria A (motociclete) şi subcategoria A1 (motocicletă uşoară cu o capacitate care nu depăşeşte 125 cm3 şi o putere de cel mult 11 kW), examenul nu include, în prezent, şi proba de traseu.

Proiectul de HG se află în dezbatere publică timp de 20 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...