Excedent în jos la contul curent al balanţei de plăţi T1. Cea mai slabă evoluţie în turism

Contul curent al balanţei de plăţi s-a menţinut pe excedent la finele primului trimestru, cu 70 de milioane euro, sub nivelul din februarie, pe fondul creşterii deficitului comercial în martie, până la 552 milioane euro, dar cea mai slabă evoluţie se înregistrează la turism, potrivit datelor BNR.
Economica.net - mie, 15 mai 2013, 10:25
Excedent în jos la contul curent al balanţei de plăţi T1. Cea mai slabă evoluţie în turism

În primul trimestru al anului trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 796 milioane euro.

Excedentul balanţei de plăţi din primul trimestru s-a realizat pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut (cu 640 milioane euro), la 552 milioane euro şi al veniturilor (cu 347 milioane euro), la 321 milioane euro, şi al surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (153 milioane euro, faţă de un deficit de 79 milioane euro).

Turismul a avut cea mai slabă evoluţie, fiind singurul domeniu în care deficitul a urcat faţă de soldul negativ de anul trecut din primele trei luni. Deficitul din turism s-a cifrat la 67 milioane euro, comparativ cu 63 milioane euro în martie 2012.

Cu toate că intrările în turism au depăşit nivelul din trimestrul I al anului trecut, cu 241 milioane euro faţă de 226 milioane euro, ieşirile au crescut mai rapid, contul debitor al acestui capital ajungând la 308 milioane euro, faţă de 289 milioane euro.

Performanţa contului curent s-a realizat în condiţiile în care transferurile curente au scăzut cu 354 milioane euro, la 789 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...