EXCLUSIV – Hidroelectrica a primit patru oferte pentru retehnologizarea centralei Vidraru. Care sunt ofertele

Patru consorţii au depus oferte pentru modernizarea hidrocentralei Vidraru, unul dintre cele mai mari proiecte de acest fel derulate în prezent de Hidroelectrica, până la expirarea termenului-limită, potrivit unor surse din piaţa de energie.
Mihai Nicuţ - vin, 15 nov. 2019, 09:27
EXCLUSIV - Hidroelectrica a primit patru oferte pentru retehnologizarea centralei Vidraru. Care sunt ofertele

Iată ofertele:

-Consorţiul Romelectro (România) – Litostroj Power (Slovenia). Oferta financiară este de 113 milioane de euro

-Asocierea GE Hydro France SAS -Elecnor SA – Grid Solution Romania SRL. Oferta financiară este de 82 de milioane de euro

-Asocierea Gulsan Insaat Sanayi Turizm Nakliyat VE Ticaret AS (Turcia) – Zhefu Holding Group (China). Oferta financiară este de 136 de milioane de euro

-Asocierea Sinohydro Corporation Ltd-Power China Chengdu Engineering (China). Oferta financiară este de 80 de milioane de euro.

Valoarea contractului, estimată iniţial de Hidroelectrica este de 82 de milioane de euro.

„Contractul de lucrari „Retehnologizare AHE Vidraru” implica in principal derularea de:

a) lucrari de montaj pentru intreg ansamblul de echipamente mecanice, hidromecanice, electrice din centrala hidroelectrica, baraj, nod de presiune si integrarea instalatiilor deja modernizate (Statia de 220 kV, AMC si Grupul electrogen de 125 KVA de la Baraj Vidraru);

b) lucrari de constructii la constructiile hidrotehnice existente (Baraj, derivatia sub presiune, centrala, bloc tehnic, galeria de fuga) in vederea consolidarii acestora in conformitate cu normativele de constructii in vigoare, lucrari de reparatii a structurii de rezistenta, construire depozit pentru deseuri si materiale refolosibile si de refacere a instalatiilor electrice, sanitare, de ventilatie si PSI;

c) lucrari de arhitectura in Centrala (refacere pardoseli si finisaje in spatiile tehnologice, recompartimentari spatii) si Blocul tehnic (amenajare camera de comanda)

d) servicii de evaluare a starii tehnice a instalatiilor, proiectare si inginerie pentru fiecare dintre unitatile tehnice functionale ce fac parte din obiectivul de investitii, cu scopul finalizarii unui intreg care sa confirme indicatorii tehnico-economici aprobati ai investitiei;

e). activitatí de project management constand in coordonarea lucrarilor, serviciilor, activitatilor de chizitie/fabricare/procurare, livrare, testare, verificare, punere in functiune in vederea realizarii unui Contract de retehnologizare „la cheie”.”.

Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport preţ-calitate. 60% va conta preţul, iar restul va ţine cont de îndeplinirea mai multor specificaţii tehnice. Cea mai importantă dintre acestea, cu o pondere de 22% în punctajul final, este „banda de putere garantată a turbinei, în regim de functionare de lunga durata, la caderea neta 280 m”.

Lucrările trebuie terminate în termen de 56 de luni de la atribuirea contractului.

Vidraru este una dintre cele mai importante central pe care le operează Hidroelectrica, cu o putere de 220 MW în cele patru grupuri.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...