EXCLUSIV Rafinăriile din România nu vor mai intra în mecanismul de reducere cu 50% a adaosului, din proiectul inițial al OUG privind carburanții. Nouă formă a actului normativ

Ministerul Energiei a modificat mult-discutatul proiect de OUG referitoare la introducerea unor măsuri pentru companiile din sectorul carburanților, iar cea mai importantă modificare este exceptarea rafinăriilor de la prevederea de a reduce cu 50% marja față de nivelul anului trecut, potrivit ultimei forme de draft a legii, consultate de noi.
Mihai Nicuţ - mar, 24 mart. 2026, 22:07
EXCLUSIV Rafinăriile din România nu vor mai intra în mecanismul de reducere cu 50% a adaosului, din proiectul inițial al OUG privind carburanții. Nouă formă a actului normativ

Iată cum era forma veche, din proiectul de OUG publicat inițial de Ministerul Energiei:

“Art. 3. – (1) Pe durata situației de criză stabilită potrivit art. 1 adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora, este limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic care produce, importă, distribuie și/sau comercializează astfel de produse”

Iată nouă formă, potrivit ultimei variante de draft, consultată de noi:

Art. 3. – (1) Pe durata situatiei de criza stabilita potrivit art. 1 adaosul comercial pentru benzina, motorina si materiile prime utilizate pentru obtinerea acestora, este limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial practicat in anul 2025 de catre fiecare operator economic care importa, distribuie si/sau comercializeaza astfel de produse”.

Diferența fundamentală între cele două articole este absența cuvântului “produce” din noua formă. Carburanții sunt produși în rafinării, iar absența acestei noțiuni arată că reducerea adaosului nu se va mai aplica activității de rafinare a petrolului în România, cea din care ies benzina și motorina.

Momentan, în România sunt două rafinării funcționale: Petromidia, controlată de grupul KMG Internațional (Rompetrol), și Petrobrazi, controlată de OMV Petrom, iar cea de-a treia, Petrotel Lukoil, este momentan oprită și trecută în administrarea specială a statului român, ultimele știri fiind că autoritățile de la București lucrează să o repornească.

Așadar, potrivir noii forme, reducerea marjei se va aplica doar la distribuitorii și retailerii de carburanți.

Care ar fi fost problema

Rafinăriile din România produc benzină în exces față de consumul național, dar motorină mai puțină, deci este nevoie și de importuri pentru acest carburant să ne ajungă (undeva la peste 2 milioane de tone pe an din consumul de peste 6 milioane). Este o criză de motorină în toată Europa.

Ca atare, ar fi putut apărea de fapt două tipuri de prețuri la motorină. Unul mai mic, al motorinei produse în rafinăriile românești, cărora prin lege li s-ar fi diminuat marja, dar a căror producție nu acoperă necesarul pieței, și unul mare mare, cel al pieței, stabilit în funcție de cotația internațională.

Ca atare, ar fi existat riscul ca pentru unele benzinării sau lanțuri, care nu “apucă” motorina mai ieftină, să cumpere motorina mai scumpă din import. Deci să afișeze apoi la pompă un preț mai mare decât cel al lanțurilor care au acces la carburantul românesc, mai ieftin ca urmare a intervenției Guvernului. Pentru cei aflați în prima situație, este clar că, în lipsa clienților care nu mai vin, apare tentația de nu mai cumpăra, iar pentru ceilalți, unde prețul este mai mic, motorina se va epuiza mai rapid.

Și de aici penuria care s-ar fi putut instala.

Însă, în condițiile în care se aplică marja redusă doar la distribuție și transport, efectul OUG va fi desigur mai redus în termeni de reducere a prețului final din benzinării.

OUG amânată, ce urmează

Guvernul a amânat ședința extraordinară anunțată pentru marți, ora 17.00, după ce Consiliul Economic și Social (CES) nu a acordat aviz pentru proiectul de ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere și prin care este limitat adaosul comercial. Avizul CES este consultativ, dar obligatoriu, și nu a fost dat pentru că lipseau avizele din partea vicepremierului Marian Neacşu şi a Ministerului Justiţiei.

Apoi, Ilie Bolojan a declarat la Euronews că miercuri, la ora 11:00, va avea loc reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cu participarea reprezentanţilor guvernului, sindicatelor şi patronatelor. De la ora 12:30 ar urma să aibă loc plenul Consiliului Economic şi Social (CES).

„Pe fondul discuţiilor legate de preţul carburanţilor, am pregătit acest prim proiect de ordonanţă şi astăzi CES, care este un organism care trebuie să avizeze acest tip de proiecte, a amânat pronunţarea unei decizii – ei trebuie să dea un aviz, că este favorabil sau nefavorabil – solicitându-ne să facem o întâlnire într-un Consiliu Tripartit, la care să participe şi patronatele”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

 

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul Brașov-Ghimbav a ajuns la pasagerul cu numărul 1 milion
Aeroportul Brașov-Ghimbav a ajuns la pasagerul cu numărul 1 milion
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a ajuns la un moment aniversar important, pasagerul cu numărul 1 milion a aterizat pe pista celui mai nou aeroport al țării, a anunțat președintele CJ......
O nouă amenințare din direcția Trump spre Groenlanda. O companie petrolieră apropiată de președintele american se pregătește de forări în insulă, deși nu are autorizație. Guvernul local a transmis un avertisment ferm
O nouă amenințare din direcția Trump spre Groenlanda. O companie petrolieră apropiată de președintele american se pregătește ...
O companie petrolieră americană legată de Donald Trump se pregăteşte să foreze puţuri în zone îndepărtate din Groenlanda, ...
PMB anunță că cele mai mari firme de publicitate outdoor din Capiatală și-au redus consumul de energie
PMB anunță că cele mai mari firme de publicitate outdoor din Capiatală și-au redus consumul de energie
Cele mai mari firme de publicitate outdoor au răspuns apelului făcut de Municipalitate de a opri ecranele digitale şi ...
Petrişor Peiu (AUR) cere Curții de Conturi să meargă peste Ministerul Mediului, care a plătit un consorţiu firme pentru a scrie o strategie pentru biodiversitate, deşi are o asemenea direcție în subordine
Petrişor Peiu (AUR) cere Curții de Conturi să meargă peste Ministerul Mediului, care a plătit un consorţiu firme pentru ...
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză Guvernul Bolojan de risipirea banilor publici, susţinând că Ministerul ...