EXCLUSIV Scrisoarea trimisă de Guvern Bruxelles-ului pentru a scăpa de infringementul pe gaze. Ce liberalizare propunem şi cât timp cerem

Pe ultima sută de metri înainte ca România să intre efectiv în procedura de infringement pe gaze, care ne-ar fi adus amenzi zilnice, Guvernul României a trimis Comisiei Europene o scrisoare în care arată cum va liberaliza piaţa de gaze, pe baza unui calendar pe care îl propune Bruxelles-ului. Guvernul cere Comisiei să ne dea un răgaz de trei luni pentru a implementa legislaţia care schimbă actualele reguli care ne-au adus la infringement, generate de OUG 114/2019.
Mihai Nicuţ - mar, 24 sept. 2019, 18:42
EXCLUSIV Scrisoarea trimisă de Guvern Bruxelles-ului pentru a scăpa de infringementul pe gaze. Ce liberalizare propunem şi cât timp cerem

România are ca termen data de 26 septembrie pentru a răspunde avizului motivat al Comisiei, ultima etapă înainte ca ţara noastră să primească amenzi pentru încălcarea legislaţiei comunitare. Principala problemă: reglementarea din OUG 114 care obligă producătorii de gaze româneşti, Petrom şi Romgaz, să aloce cu prioritate gaze din producţia internă pentru consumul intern, al propulaţiei şi centralelor termice, la preţ plafonat, 68 de lei/MWh.

Cu câteva zile înainte de data-limită, Guvernul a redactat o scrisoare, pe care o trimite Comisiei. Executivul arată că este iniţiată o propunere legislativă în Parlament, care să corecteze OUG 114, care instituie un mecanism de de-reglementare în etape a pieţei gazelor, cu un calendar de implementare graduală.

Puteţi citi scrisoarea trimisă Comisiei în fişierul ataşat

Mecansimul de dereglementare propus l-aţi putut citi deja aici:

EXCLUSIV. Cum se va liberaliza piaţa gazelor naturale. Calendarul şi etapele

Guvernul solicită Comisiei să accepte ca România să se conformeze legislaţiei europene (deci să nu ne trimită în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) până la data de 26 decembrie 2019, argumentând că este nevoie de timp pentru ca procedurile parlamentare de modificare a legislaţiei să fie parcurse.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...