Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din Rusia până la sfârșitul lui 2027

Executivul comunitar intenționează să prezinte, la mijlocul acestei luni, un set de reglementări pentru a elimina importurile de energie din Rusia până la finele lui 2027, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 05 iun. 2025, 12:40
Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din Rusia până la sfârșitul lui 2027

Potrivit surselor, în data de 17 iunie, Comisia Europeană ar urma să dezvăluie măsuri pentru a impune o cotă zero de import pentru gazele rusești. În plus, pachetul va include instrumente pentru eliminarea petrolului rusesc și restricții la noi contracte de aprovizionare cu uraniu și alte materiale nucleare, au adăugat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

Bruxelles-ul continuă astfel cu planul său pe termen lung de a renunța la combustibilii fosili din Rusia, după ce luna trecută a publicat o foaie de parcurs pentru ruperea legăturilor energetice cu o țară care odată era cel mai mare furnizor al său. Livrările de gaze rusești către Europa au scăzut brusc în urma invadării Ucrainei în 2022, dar Rusia rămâne o sursă importantă de gaze, prin intermediul unei conducte prin Turcia și a livrărilor de gaze naturale lichefiate.

O cotă zero de import le-ar permite cumpărătorilor europeni să invoce clauza de forța majoră pentru a rezilia acordurile cu furnizorii ruși. Aceasta ar fi aplicabilă în mod direct în toate statele membre, iar oficialii se așteaptă să fie comparabilă, ca eficiență, cu un regim de sancțiuni. De asemenea, măsura ar avea nevoie de sprijinul unei majorități calificate din partea guvernelor state membre și de sprijinul unei majorități în Parlamentul European, pentru a intra în vigoare în tot blocul comunitar.

Conform foii de parcurs în două etape, Comisia vrea ca, inițial, să interzică toate contractele noi și să oprească acordurile existente pe piața spot, echivalentul a o treime din fluxurile de gaze rusești către blocul comunitar, până la sfârșitul anului 2025. Contractele pe termen lung ar urma să fie eliminate treptat până la sfârșitul anului 2027.

UE a evitat să propună sancțiuni cu privire la livrările de gaze rusești, din cauza opoziției Ungariei și a Slovaciei, țări care continuă să importe gaze rusești prin conducte, care ar fi însemnat că măsura nu ar fi beneficiat de sprijinul unanim necesar. În schimb, Comisia intenționează să se bazeze pe diverse dispoziții din legislația UE care permit utilizarea unor instrumente care necesită sprijinul unei majorități calificate. Astfel de instrumente sunt utilizate în mod obișnuit în politica comercială și pot fi utilizate în politica energetică pentru a asigura securitatea aprovizionării.

De asemenea, UE s-a folosit de măsuri de sprijin adoptate cu o majoritate calificată pentru a limita o criză care în urmă cu trei ani a împins prețurile la energie la niveluri record în urma reducerii livrărilor de gaze rusești.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...