Exerciţii militare comune între SUA, Japonia şi Coreea de Sud

Economica.net
11 12. 2017
image_29021500

Anunţul celui de-al şaselea exerciţiu de acest gen la care participă celei trei ţări cu începere din 2016 a fost făcut la mai puţin de două săptămâni după un nou tir efectuat de Phenian cu o rachetă balistică intercontinentală care s-a prăbuşit în mare în largul coastelor Japoniei.

Exerciţiile se vor desfăşura în apele din apropierea Japoniei, a făcut cunoscut ministrul nipon al apărării, Itsunori Onodera, vizitând o garnizoană din nordul arhipelagului.

Ele urmăresc ‘antrenamentul în urmărirea unui obiect şi schimbul de informaţii între cele trei ţări’, a declarat sub acoperirea anonimatului un responsabil din cadrul Ministerului Apărării de la Tokyo.

În ultimii doi ani, tensiunile au crescut treptat în regiune din cauza accelerării programelor nucleare şi balistice ale Coreii de Nord, condamnate de comunitatea internaţională, mai ales după ce în septembrie Phenianul a realizat al şaselea test nuclear.