Exerciţiile fizice reduc impactul negativ al poluării asupra organismului

Exerciţiile fizice pot reduce impactul negativ al poluării asupra organismului, potrivit unui studiu realizat pe şoareci, de o echipă de cercetători din Brazilia, care a analizat impactul pe care îl are aerul poluat asupra plămânilor, prin efectele sale inflamatorii şi de stres oxidativ.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 16:07

Studiul, publicat în revista Medicine & Science in Sports & Exercise, a urmărit dacă antrenamentul aerobic, cunoscut pentru efectul său de reducere a inflamaţiei şi a stresului oxidativ, are rol împotriva efectelor poluarii. Studiul a fost efectuat pe şoareci, care au fost expuşi unor particule de combustibil evacuate de ţeava de eşapament a unui autobuz. Aceştia au fost împărţiţi în patru grupe: una de control care nu a făcut nimic, alta care a alergat de 5 ori pe săptămână, timp de 5 săptămâni, un grup care a inhalat particulele de combustibil, dar nu a alergat şi un ultim grup care a inhalat particulele de combustibil în timp ce alerga.

La finalul celor 5 săptămâni, cercetătorii au măsurat nivelul de inflamaţie, stres oxidativ şi felul în care s-au remodelat plămânii şoarecilor. Măsura principală a fost cantitatea de oxid nitric exhalată (indicator al nivelului de stres oxidativ şi nitric). Rezultatul a arătat că particulele de combustibil provoacă o creştere semnificativă a oxidului nitric, cu excepţia cazurilor în care şoarecii au alergat, cazuri în care nivelul de oxid nitric nu s-a modificat.

Concluzia cercetătorilor este: scăderea nivelului de inflamaţie produs de antrenamentul aerobic are un efect de protecţie asupra şoarecilor expuşi particulelor de combustibil, putând astfel diminua efectele pro-inflamatorii ale expunerii cronice la poluarea din aer.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...