Exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional în cazul unor avarii majore. Au participat Rompetrol Energy, Nuclearelectrica şi Transelectrica

Un exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), desfăşurat în zona Dobrogea, a fost realizat cu succes, joi, sub coordonarea Dispecerului Energetic Naţional (DEN) şi cu implicarea mai multor entităţi ale SEN din regiune, confirmând capacitatea de răspuns şi de restaurare a sistemului în cazul producerii unei situaţii de avarie.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 13:48
Exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional în cazul unor avarii majore. Au participat Rompetrol Energy, Nuclearelectrica şi Transelectrica

Potrivit unui comunicat al Transelectrica SA, transmis vineri AGERPRES, exerciţiul a avut ca obiectiv testarea procedurilor operaţionale de restaurare a SEN, a mecanismelor de coordonare operaţională şi a cooperării dintre entităţile cu responsabilităţi în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional.

În desfăşurarea acestuia au fost implicaţi producători de energie electrică, respectiv Rompetrol Energy şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, Operatorul de Transport şi Sistem Transelectrica SA, care a asigurat coordonarea operaţională, Operatorul de Distribuţie Reţele Electrice România. De asemenea, exerciţiul a beneficiat de sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care a asigurat suportul comunicaţiilor necesare derulării activităţilor operative, scrie Agerpres.

Rezultatele exerciţiului confirmă capacitatea Sistemului Electroenergetic Naţional de a răspunde eficient în situaţii de avarie şi de a restabili alimentarea cu energie electrică în condiţii de siguranţă, prin aplicarea procedurilor de restaurare şi prin cooperarea strânsă dintre toate entităţile din SEN.

Scenariul de exerciţiu a permis verificarea etapelor de restaurare a alimentării cu energie electrică, a funcţionării mecanismelor de comandă şi control şi a capacităţii de cooperare în timp real între toate entităţile implicate. Astfel, succesul acestuia validează eficienţa procedurilor operaţionale, contribuind la consolidarea rezilienţei Sistemului Electroenergetic Naţional.

„Totodată, exerciţiul arată, încă o dată, nivelul înalt de pregătire şi profesionalism al experţilor din sectorul energetic, precum şi buna coordonare operaţională asigurată de Dispecerul Energetic Naţional. Competenţa specialiştilor, expertiza de înaltă clasă şi colaborarea instituţională exemplară reprezintă elemente care definesc Sistemul Electroenergetic Naţional şi consolidează capacitatea acestuia de a gestiona cu succes situaţii deosebite în funcţionare”, se mai arată în comunicat.

Prin organizarea periodică a unor astfel de exerciţii sunt validate procedurile de restaurare, sunt consolidate mecanismele de cooperare interinstituţională şi este menţinut un nivel ridicat de pregătire operaţională, astfel încât Sistemul Electroenergetic Naţional să poată răspunde rapid şi eficient în eventualitatea unor situaţii de avarie şi să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică în condiţii de siguranţă.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă lovitură pentru Moscova. O țară de lângă ea refuză să mai cumpere și să rafineze petrol rusesc
Nouă lovitură pentru Moscova. O țară de lângă ea refuză să mai cumpere și să rafineze petrol rusesc
Singura rafinărie din Georgia a renunțat la petrolul din Rusia din cauza amenințării cu sancțiuni din partea UE, potrivit presei de specialitate din Ucraina....
Forumul Global al Nicotinei: Restricțiile excesive pot favoriza piața neagră
Forumul Global al Nicotinei: Restricțiile excesive pot favoriza piața neagră
Politicile bazate pe prohibiție în domeniul produselor cu nicotină pot genera consecințe economice, sociale și de sănătate ...
ESMA, autoritatea europeană pentru piețele de capital, sancționează Moody’s Germania: încrederea în ratinguri depinde și de rigoarea raportării
ESMA, autoritatea europeană pentru piețele de capital, sancționează Moody’s Germania: încrederea în ratinguri depinde ...
Agențiile de rating sunt repere esențiale pentru piețele financiare. Evaluările pe care acestea le emit influențează ...
Mii de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Lucrări la rețeaua de termoficare de 1,3 miliarde de lei
Mii de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Lucrări la rețeaua de termoficare de 1,3 miliarde de lei
Primăria Generală a Capitalei anunţă, vineri, că în următoarea perioadă se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare ...