EximBank a lansat o platformă online pentru schimburi valutare

Economica.net
29 03. 2016
curs_euro_leu_dolar_franc_9876543_75368000

Prin intermediul platformei, companiile au acces la cotaţii pentru schimburi valutare la vedere (Today/Tomorrow/Spot) şi la termen (Forward), precum şi la alte componente care facilitează analize şi grafice de reprezentare a evoluţiei pieţelor financiare. De asemenea, sistemul oferă clienţilor posibilitatea de a comunica online şi de a vizualiza toate tranzacţiile, imediat după efectuarea acestora.

‘EximBank continuă să evolueze în direcţia consolidării gamei de produse din zona serviciilor complementare creditării, urmându-ne strategia de dezvoltare a unei relaţii bancare integrate cu companiile care ne acordă încrederea. Oferirea acestui serviciu confirmă preocuparea noastră constantă pentru alinierea la practicile bancare actuale, dar, mai ales, la cerinţele clienţilor. De aceea, avem în vedere extinderea funcţionalităţilor actuale ale platformei precum şi a gamei de produse de trezorerie în întâmpinarea provocărilor cu care se confruntă clienţii noştri’, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

Platforma, care este accesibilă direct de pe site-ul EximBank pe baza unui user şi a unei parole, fără a necesita instalare, are un grad înalt de automatizare şi flexibilitate de configurare oferind posibilitatea tranzacţionării, fără intervenţia manuală, până la o sumă prestabilită. Utilizatorii îşi pot seta, pe ecranul principal de vizualizare a cursurilor de schimb, perechile valutare pe care le vor tranzacţiona cel mai frecvent şi au la dispoziţie raportul tuturor tranzacţiilor efectuate până la acel moment.

EximBank este o instituţie specializată care se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.