Rewe rămâne cu planurile de expansiune pentru Penny Market în așteptare. Urmează două inaugurări până la finele lui aprilie

Grupul Rewe, care operează pe plan local aproximativ 160 de supermarketuri tip discount, este cu deciziile de expansiune în așteptare. Până la finele acestei luni ar trebui să dechidă două noi unități. Estimează că le va inaugura în ciuda efectelor pandemiei de Covid-19. Investițiile bugetate pentru 2020 sunt de 90 de milioane de euro.
Alina Stanciu - mie, 15 apr. 2020, 18:41
Rewe rămâne cu planurile de expansiune pentru Penny Market în așteptare. Urmează două inaugurări până la finele lui aprilie

Retailerul german Rewe, operatorul lanţului de magazine tip discount Penny Market și unul dintre cei mai expansivi jucători pe piața comerțului alimentar în ultimii ani, a decis să amâne temporar planurile de expansiune, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii companiei. 

„Planurile de expansiune sunt temporar amânate pentru două, trei săptămâni, astfel încât să putem evalua cât mai bine situația din mai multe perspective. În această perioadă, ne concentrăm pe două aspecte: asigurarea protecției angajaților și a clienților noștri și aprovizionarea constantă a magazinelor în mod corespunzător. Estimăm totuși că în luna aprilie vom deschide două noi magazine și sperăm ca, până la finalul anului, să reușim să finalizăm inaugurarea a 20–25 de noi magazine, conform planului pentru 2020”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții companiei.

Bugetul de investiții  stabilit de companie pentru 2020 este de 90 de milioane de euro și presupune deschiderea de 20 – 25 de noi magazine și continuarea lucărilor la cel de-al patrulea centru logistic din regiunea Oltenia.

În 2018, PENNY Market a inaugurat 15 noi magazine și a finalizat remodelarea a 170 de magazine în format Future Store în toată țara, în timp ce în 2019 a mai pus pe hartă 22 de unități.

În ceea ce privește finanțarea business-ului, grupul german Rewe a anunșat recent că, pentru a-și asigura flexibilitatea și independența financiară, a semnat o linie de credit sindicalizat în valoare totală de un miliard de euro, alaturi de patru banci. 

„Suma are ca scop asigurarea de rezerve de lichidități pentru grupul REWE. Asadar, nicio sumă nu va fi direcționată – nici către România, nici către alte țări”, au explicat oficialii companiei.

Compania PENNY este parte a grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 259 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...