Experiment Coronavirus în Marea Britanie – 5.000 de persoane au asistat fără măşti sanitare la un concert-test organizat în Liverpool

03 05. 2021
Enjoying Party

Organizat cu casa închisă, concertul a avut loc în aer liber în Sefton Park din Liverpool în cadrul unui proiect al guvernului britanic ce vizează testarea măsurilor de securitate pe care acesta ar trebui să le implementeze începând din 21 iunie, data la care majoritatea restricţiilor antiepidemice ar trebui să fie anulate, Agerpres.

„Să facem din nou lucruri normale pe care le fac oamenii normali. În sfârşit!”, a declarat, bucuros, unul dintre spectatori, Matt Berry, strângându-şi în braţe prietenii, la mică distanţă de cortul uriaş sub care fusese amenajată scena festivalului.

„Este bine că au reînceput concertele, pentru a testa dacă astfel de evenimente vor putea avea loc în această vară”, a adăugat o altă spectatoare, Freya Begley.

Concertul de duminică a avut un line-up alcătuit din cântăreaţa locală Zuzu, grupul indie The Lathums şi celebra trupă Blossoms, capul de afiş al evenimentului.

Festivalul a avut o durată de şase ore şi s-a încheiat la ora locală 22:00, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aflată încă în vigoare în Marea Britanie.

De asemenea, aproximativ 3.000 de oameni au participat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Liverpool la prima petrecere desfăşurată în mod legal într-un club din Marea Britanie fără măşti sanitare şi fără distanţare socială de la începutul carantinelor pandemice.

Guvernul britanic a autorizat anterior un număr limitat de suporteri care au avut dreptul să asiste la evenimente sportive, precum un meci de fotbal desfăşurat pe stadionul Wembley din Londra. Oamenii de ştiinţă evaluează în această perioadă mai multe abordări în ceea ce priveşte sistemele de ventilaţie şi distanţarea socială în spaţiile artistice şi sportive.

Toţi participanţii la festivalul din Liverpool, care s-a întins pe durata a două zile, au trebuit să facă teste antigenice înainte de a pătrunde în spaţiul în care s-a desfăşurat evenimentul şi, de asemenea, vor trebui să se testeze din nou după cinci zile.

Ei au fost de acord să îşi comunice datele de contact pentru a fi incluşi într-un dispozitiv de monitorizare, în cazul în care unii dintre ei vor avea rezultate pozitive la testele anti-COVID-19.

Pentru a asista la concerte, spectatorii au trebuit să prezinte rezultate negative la teste COVID-19 şi un cod QR.

După acelaşi model, gala Brit Awards, programată pe 11 mai, va fi organizată la Londra în prezenţa unui număr de 4.000 de spectatori, cu condiţia ca aceştia să prezinte rezultate negative la testele COVID-19.

Potrivit celor mai recente statistici guvernamentale, peste 34 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în Marea Britanie, o ţară care a raportat peste 127.000 de decese asociate maladiei COVID-19 de la începutul pandemiei.