Expert OCDE: Dunărea arată că deficitul de apă este un risc pentru România. Cine primește apă atunci când resursele devin insuficiente? Un episod de secetă costă deja de două ori mai mult ca în 2000

Într-un interviu acordat Economica.net, Juliette Lassman vorbește despre modul în care România și celelalte țări din bazinul Dunării trebuie să se pregătească pentru perioadele de deficit, despre regulile care stabilesc cine primește apă, în ce cantitate, cu ce prioritate și la ce preț atunci când resursele devin insuficiente, dar și despre măsurile prin care orașele pot face față atât secetei, cât și inundațiilor tot mai frecvente.

Juliette Lassman va fi prezentă la București pe 14 octombrie, la cea de-a cincea ediție a Climate Change Summit, care va avea loc la Palatul Parlamentului. Accesul la eveniment este gratuit, pe baza înscrierii prealabile.

• Cum arată, în practică, o guvernanță eficientă a apei? Care sunt elementele esențiale care trebuie să existe? Cine ar trebui să răspundă de gestionarea riscurilor legate de apă atunci când seceta, inundațiile sau poluarea depășesc granițele administrative și regionale?

Asigurarea unei guvernanțe adecvate a apei este dificilă, deoarece acest domeniu este, prin natura sa, complex: implică mai multe niveluri de guvernare și numeroși actori interesați și se intersectează cu multiple sectoare și teritorii. Pentru a facilita gestionarea acestei complexități, Principiile OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) privind guvernanța apei stabilesc cele 12 condiții esențiale necesare unor sisteme de guvernanță a apei eficace, eficiente și incluzive.

În practică, o bună guvernanță a apei înseamnă obținerea de rezultate, utilizarea optimă a resurselor disponibile și garantarea faptului că deciziile inspiră încredere și sunt incluzive. Aceasta presupune clarificarea responsabilităților, coordonarea politicilor, investiții în date și competențe, asigurarea unei finanțări adecvate, aplicarea unor reglementări solide, implicarea părților interesate și monitorizarea progreselor.

Principiile recunosc faptul că resursele de apă și riscurile precum inundațiile, seceta și poluarea rareori se opresc la granițele administrative. Ele recomandă guvernanța apei la nivelul bazinelor hidrografice, deoarece instituțiile de bazin sau mecanismele de coordonare oferă un cadru comun pentru planificare, schimbul de date, gestionarea riscurilor și acțiunile necesare pentru a le face față.

Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) ilustrează această abordare: oferă țărilor din bazinul Dunării un cadru de cooperare în privința unor probleme precum inundațiile, seceta și poluarea apei. Acest tip de cooperare la nivelul bazinului le poate permite autorităților naționale și locale să facă schimb de informații, să își coreleze acțiunile și să gestioneze riscurile care depășesc granițele.

• Cum pot guvernele să treacă de la reacția la crizele legate de apă la prevenirea lor și la pregătirea efectivă pentru acestea?

Analizele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au evidențiat în mod constant că aceste crize legate de apă sunt adesea crize de guvernanță a apei, care scot la iveală lacune privind cine ce face, la ce nivel și cu ce mijloace. Problemele legate de apă sunt adesea tratate ca o preocupare secundară până la apariția crizelor. Totuși, prevenirea și pregătirea sunt mai eficiente și mult mai puțin costisitoare decât intervenția de urgență și reconstrucția.

Schimbarea esențială constă în trecerea de la gestionarea crizelor la gestionarea riscurilor: securitatea apei trebuie tratată drept o premisă a dezvoltării economice și a rezilienței, în loc ca riscurile să fie abordate abia după ce s-au materializat. Aceasta presupune folosirea prognozelor climatice, a monitorizării în timp real, a scenariilor și a testelor de stres privind securitatea apei, astfel încât să fie identificate zonele în care riscurile se acumulează și să se poată acționa din timp.

Înseamnă și stabilirea în avans a unor reguli clare: definirea modului în care utilizarea apei va fi ajustată pe măsură ce deficitul se accentuează, protejarea utilizatorilor vulnerabili, asigurarea faptului că infrastructura poate face față viitoarelor fenomene extreme și integrarea disponibilității apei și a riscului de inundații în deciziile privind locuințele, infrastructura și activitățile economice cu consum intensiv de apă, inclusiv agricultura, industria, energia și inteligența artificială.

Țările de Jos oferă un exemplu relevant prin Programul Delta, care utilizează scenarii climatice și socioeconomice pentru a orienta acțiunile din prezent, menținând totodată deschise opțiunile pe măsură ce condițiile se schimbă. Programul beneficiază de sprijinul unui comisar dedicat și al Fondului Delta. Acest exemplu arată că prevenirea crizelor legate de apă presupune, în ultimă instanță, anticiparea mai multor evoluții posibile, stabilirea în avans a modului de răspuns la aceste scenarii și integrarea riscurilor legate de apă în deciziile curente privind economia, amenajarea teritoriului și investițiile.

• Se estimează că schimbările climatice vor intensifica atât riscul de secetă, cât și pe cel de precipitații extreme. Cum ar trebui orașele să se pregătească pentru această combinație între deficitul de apă și inundațiile bruște, în loc să le trateze ca probleme separate?

În multe țări, expunerea la riscurile hidrice generate de schimbările climatice se va accentua pe parcursul acestui secol. Precipitațiile extreme se vor intensifica în special în Europa de Nord, iar secetele prelungite vor deveni mai probabile în Europa de Sud (OCDE, 2025). Suprafața terestră globală afectată de secetă s-a dublat deja între 1900 și 2020.

Pierderile și pagubele provocate de secetă au crescut, potrivit estimărilor, cu între 3% și 7,5% pe an începând din 2000. Astfel, un episod mediu de secetă costă astăzi cel puțin de două ori mai mult decât în 2000, iar estimările arată că aceste costuri vor crește cu încă cel puțin 35% până în 2035 (OCDE, 2025).

Orașele se află în prima linie în fața riscurilor legate de apă. Analizele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind economia albastră în orașe și regiuni evidențiază faptul că, din cauza concentrării populației, companiilor și infrastructurii, efectele inundațiilor și ale secetei sunt deosebit de costisitoare în mediul urban. În același timp, dezvoltarea urbană gestionată defectuos, inclusiv impermeabilizarea excesivă a solului ca urmare a extinderii urbane și construirea în zone expuse pericolelor, poate spori și mai mult această expunere.

Cu toate acestea, orașele dispun de multe dintre instrumentele necesare pentru a-și reduce expunerea la aceste riscuri. Prin atribuțiile pe care le au în materie de planificare teritorială, zonare, gestionarea apelor pluviale, spații verzi și politici locale de adaptare la schimbările climatice, autoritățile locale pot orienta dezvoltarea în afara zonelor de risc și pot consolida reziliența urbană în domeniul apei.

Soluțiile locale de infrastructură, precum zonele umede urbane, restaurarea și renaturarea râurilor și sistemele de retenție și reutilizare a apelor pluviale, pot contribui, de exemplu, la rezolvarea simultană a mai multor probleme: absorb surplusul de precipitații, reduc riscul de inundații și stochează apă pentru perioadele mai secetoase.

• Nivelurile scăzute ale Dunării înregistrate în acest an au evidențiat din nou cât de vulnerabile pot fi activitățile economice și comunitățile în fața riscurilor climatice legate de apă. Ce ar putea face diferit țările dunărene pentru a se pregăti pentru astfel de situații?

Nivelurile excepțional de scăzute ale Dunării din acest an arată cât se poate de clar că deficitul de apă reprezintă un risc economic, nu doar unul de mediu. Debitele scăzute pot perturba simultan transportul, producția de energie, lanțurile de aprovizionare industriale și turismul.

Analiza Organizației privind guvernanța apei pentru reziliență climatică în Ungaria a atras atenția asupra unei probleme care privește întregul bazin al Dunării: multe dintre aranjamentele de guvernanță au fost create într-o perioadă în care inundațiile și excesul de apă reprezentau riscurile dominante, în timp ce seceta și deficitul de apă devin provocări transfrontaliere din ce în ce mai importante. De exemplu, acordurile bilaterale ale Ungariei care stau la baza comisiilor sale pentru ape transfrontaliere s-au concentrat, în mod tradițional, asupra controlului inundațiilor și a calității apei.

OCDE a recomandat revizuirea și actualizarea acestor acorduri pentru ca ele să abordeze mai bine riscurile emergente asociate deficitului de apă și secetei. Această problemă privește din ce în ce mai mult întregul bazin: ICPDR a recunoscut seceta și deficitul de apă ca parte a unei probleme importante de gospodărire a apelor la nivelul bazinului Dunării și lucrează la elaborarea unor indicatori comuni de secetă, la armonizarea monitorizării la nivelul întregului bazin și la consolidarea schimbului transfrontalier de date și a coordonării.

Acest lucru impune și o schimbare mai amplă de perspectivă. Analizele OCDE privind economia albastră în orașe și regiuni promovează o abordare de tip «whole-of-water» (abordare integrată a întregului sistem al apei), care conectează resursele de apă dulce și sistemele costiere și marine cu economiile și comunitățile care depind de ele.

Această perspectivă este deosebit de relevantă pentru bazine hidrografice extinse precum cel al Dunării, unde navigația, energia, turismul, agricultura și industria depind de același sistem hidric. Pe măsură ce fenomenele extreme devin mai frecvente, securitatea apei devine tot mai mult o problemă de reziliență economică și competitivitate.

• Cât de importantă este o mai bună coordonare între guvernul central, autoritățile locale, autoritățile de gospodărire a apelor și celelalte instituții?

Coordonarea este esențială pentru guvernanța apei, deoarece aceasta depășește granițele administrative și intersectează numeroase domenii de politică publică. Granițele sistemelor hidrografice rareori coincid cu cele ale jurisdicțiilor politice, iar deciziile luate în domenii precum agricultura, energia, industria și utilizarea terenurilor pot avea implicații majore pentru securitatea apei.

Analizele OCDE privind guvernanța apei evidențiază necesitatea gestionării interdependențelor atât pe verticală, între nivelurile de guvernare, cât și pe orizontală, între sectoare și instituții, astfel încât mandatele, politicile, obiectivele și stimulentele să fie aliniate.

Coordonarea verticală este esențială și pentru că atingerea obiectivelor naționale depinde adesea de punerea lor în aplicare la nivel local. Deși situațiile diferă între țările OCDE, administrațiile regionale și locale tind să aibă un rol important în politica din domeniul apei, în special în furnizarea și finanțarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă, canalizare și drenaj (OCDE, 2016).

Coordonarea verticală este cea care transformă obiectivele de politică publică în rezultate concrete: contribuie la corelarea obiectivelor naționale tot mai ambițioase cu capacitatea locală, finanțarea și stimulentele necesare pentru punerea lor în aplicare. În același timp, permite ca cunoștințele și expertiza locală și diferențele dintre riscurile legate de apă să fie integrate în politicile naționale.

• Ce lecții poate învăța România de la alte țări OCDE care s-au confruntat cu secete recurente sau cu un stres hidric sever, în special în ceea ce privește tarifarea, alocarea resurselor de apă și gestionarea cererii?

Una dintre cele mai clare lecții oferite de experiența țărilor OCDE este că deficitul de apă nu poate fi rezolvat doar prin construirea unei infrastructuri suplimentare sau prin identificarea unor noi surse de aprovizionare.

Un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care urmează să fie publicat și care analizează transformările produse în guvernanța apei în ultimul deceniu indică un accent tot mai mare pe gestionarea cererii și utilizarea mai eficientă a apei, prin reducerea pierderilor din rețele, extinderea reutilizării și reciclării și creșterea eficienței utilizării apei în agricultură, industrie și orașe.

Planul pentru apă adoptat de Franța în 2023 urmărește, de exemplu, reducerea prelevărilor de apă cu 10% până în 2030, prin măsuri care includ reducerea pierderilor din rețele, economisirea apei și extinderea reutilizării. Tarifarea și stimulentele economice reprezintă o altă componentă esențială a instrumentelor disponibile: tarifele și taxele de prelevare bine concepute pot reflecta deficitul de apă și pot încuraja utilizarea mai eficientă a acesteia.

În Portugalia, de exemplu, componenta aferentă prelevării apei din taxa pe resursele de apă este ajustată cu ajutorul unui coeficient de deficit, fiind aplicate taxe mai mari în bazinele hidrografice afectate de un stres hidric mai accentuat (OCDE, 2024; Agenția Portugheză pentru Mediu, 2026).

Însă poate cea mai importantă lecție este că seceta și deficitul de apă sunt provocări de guvernanță în aceeași măsură în care sunt provocări hidrologice. Deficitul impune alegeri privind modul în care resursele limitate de apă sunt împărțite între gospodării, agricultură, industrie și ecosisteme.

Prin urmare, țările trebuie să consolideze regulile de alocare care stabilesc cine primește apă, în ce cantitate, cu ce prioritate, la ce preț și cum se modifică alocările atunci când deficitul se accentuează. Adevăratul test al pregătirii pentru secetă este dacă aceste alegeri au fost anticipate și convenite înainte ca apa să devină insuficientă, în loc să fie negociate în plină criză.