Experţii CE, în România, pentru a evalua progresele pe MCV

Economica.net
25 11. 2013
fonduri_ue__proiecte__46130100_45312100

Misiunea de evaluare se desfăşoară în perioada 25-27 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Justiţiei.

La întrevederea de lucru prilejuită de vizita experţilor CE au participat, alături de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

„În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte referitoare la viitoarea strategie de dezvoltare a sistemului judiciar, independenţa justiţiei, implementarea noilor coduri, unificarea jurisprudenţei, integritatea magistraţilor”, arată sursa citată.

Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la „începutul anului 2014”, a anunţat în 8 octombrie, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

Iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.

La acel moment, Mark Gray a reamintit importanţa DNA în îndeplinirea obiectivelor trasate României în cadrul MCV.

„În toate rapoartele sale, Comisia Europeană a identificat DNA ca una dintre cele mai eficiente instituţii care au permis României să progreseze în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV. DNA are un palmares puternic în ceea ce priveşte independenţa şi obiectivitatea”, a spus Gray.