Exploratist lansează Digital Stage, o suită completă de soluţii pentru evenimente corporate digitale, după investiţii de peste 100.000 euro

26 01. 2021
_exploratist_silviu_petran_03720800

Compania spune că a reușit anul trecut adaptarea businessului la noul context marcat de munca remote, digitalizând întregul portofoliu de servicii.

Soluția integrată oferă companiilor posibilitatea să organizeze în mediul digital evenimente corporate, conferințe, traininguri. Digital Stage propune o abordare bazată pe experiența utilizatorului: elementele vizuale și interactive ce pot fi personalizate pentru a menține participanții conectați.

„Contextul actual ne-a afectat direct încă de la primele restricții. 40% din business-ul nostru dinainte de pandemie era reprezentat de evenimente corporate offline. 2020 a fost pentru noi un an al adaptării și reorientării. Am pariat pe digitalizarea accelerată într-un domeniu unde aceasta părea aproape imposibilă – organizarea de evenimente corporate. În acest context, am accesat fondurile IMM Invest pentru a digitaliza portofoliul de servicii, iar astăzi avem o suită completă de soluții digitale cu care putem implementa evenimente de orice dimensiune, inclusiv evenimente cu acoperire globală”, a explicat Silviu Petran, Managing Director Exploratist.

Nevoia de soluții integrate pentru evenimente digitale – un ’’must’’ în corporate

Noua tehnologie achiziționată de Exploratist pentru organizarea evenimentelor în online oferă companiilor metoda optimă pentru a menține angajații și partenerii de business conectați, într-o perioadă în care interacțiunea directă este limitată.

„2020 a fost un an dificil pentru majoritatea companiilor. Am reușit să îi ținem aproape pe clienții și partenerii noștri, iar feedbackul lor, împreună cu tendințele pe care le observăm în piața globală de evenimente, ne-au determinat să lansăm Digital Stage. Evenimentele mari vor mai rămâne o perioadă în online și era nevoie de o soluție tehnică și creativă care să permită o rată mare de participareelemente de engagement și, poate cel mai important, posibilitatea de a personaliza, din punct de vedere grafic, experiențele participanților. Soluția noastră, Digital Stage, oferă toate aceste lucruri, a declarat Silviu Petran.

Digital Stage – soluția pentru evenimente corporate cu buget optimizat cu cel puțin 30%

Digital Stage, suita de soluții propusă de Exploratist, include partea de creație, de la insight la concept, grafică și content video, până la studiouri de transmisie pentru live streaming. Totul pe o platformă sigură, de ultimă generație ce asigură un nivel de engagement ridicat.

Interacțiunea în timp real este integrată pe platformă prin funcționalități de tipul chat, instant polling, quizz-uri sau sesiuni de Q&A,  De asemenea, Digital Stage include un modul de raportare avansat cu statistici pentru evaluarea succesului evenimentului virtual. În noul concept pot fi integrate experiențele specifice unui eveniment de business – spatiu virtual dedicat interacțiunii cu presa, agendă, cameră virtuală cu resurse pentru prezentările de business, after event party și networking.

De altfel, interacțiunea într-un mediu mai puțin formal sau discuțiile libere din pauzele unui eveniment sunt alte câteva dintre lucrurile care au lipsit în contextul pandemic. Exploratist le readuce online într-o manieră personalizată, adaptată, astfel încât experiența să fie completă. Sunt incluse aici concerte live, stand-up comedy, dar și interacțiune prin chat, grupuri de discuții tematice, private sau de echipă etc.

Deși complexă și completă, suita de soluții propusă de Exploratist oferă și un avantaj din punct de vedere financiar, costurile organizării fiind mai reduse cu circa 30% în comparație cu un eveniment offline similar.

„Atunci când transpui experiențele offline în mediul online, bugetul total scade vizibil, pentru că lipsesc, în proporție de 90%, toate costurile logistice asociate cu acest tip de eveniment”a mai precizat Silviu Petran.

Exploratist este agenție locală de employee experience care livrează integrat servicii și produse de HR, marketing și digital menite să acopere toate etapele parcurse de angajați într-o organizație, de la onboarding si L&D până la comunicare internă, evenimente și programe de engagement.