Cel puţin 28 de morţi în două atentate care au vizat biserici din Nigeria

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise într-o serie de atacuri care au vizat duminică biserici din oraşele nigeriene Abuja şi Jos, informează AFP.
Economica.net - D, 25 dec. 2011, 09:41

Un poliţist a fost ucis într-un atentat care a vizat o biserică din oraşul Jos (centrul Nigeriei). Potrivit martorilor, deflagraţia a fost urmată de un schimb de focuri între agenţi ai serviciilor de securitate şi agresori.

„O bombă a explodat la Biserica Muntele de Foc. Un poliţist care supraveghea biserica a fost ucis, iar trei vehicule au fost incendiate. Un zid al bisericii s-a prăbuşit”, a declarat un oficial regional.

Între timp, bilanţul atacului comis duminică dimineaţă la o biserică din Abuja, în timpul slujbei de Crăciun, a ajuns la 27 de morţi. „Autorităţile mi-au comunicat că au murit 27 de persoane”, a declarat părintele Christopher Bard.

Bilanţul anterior al acestui atentat era de 15 morţi.

Explozia, produsă la sfârşitul slujbei de Crăciun, a vizat Biserica Sfânta Teresa din Abuja, a declarat Yushau Shuaib, purtătorul de cuvânt al Agenţiei nigeriene pentru Situaţii de Urgenţă.

În ultima vreme, Nigeria a fost scena a numeroase atentate atribuite grupării islamiste Boko Haram.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters....
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării ...
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy Group este primul chiriaș din clădirea de birouri The Arc, construită de PPF, parte din grupul care deține ...
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton a decis să îşi retragă candidatura din procesul de selecţie pentru numirea unui nou administrator ...