Explozii puternice au zguduit Kievul duminică dimineaţa. O rachetă rusească a zburat „mult prea jos” deasupra unei importante centrale nucleare ucrainene

Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunțat într-un mesaj difuzat pe Telegram, că explozii puternice au zguduit Kievul duminică dimineaţa. În plus, o rachetă de croazieră rusească a zburat "mult prea jos" duminică dimineaţa deasupra unei importante centrale nucleare ucrainene.
AGERPRES - Dum, 05 iun. 2022, 09:32
Explozii puternice au zguduit Kievul duminică dimineaţa. O rachetă rusească a zburat

Update 13:30

În urma bombardamentelor de duminică dimineaţa din capitala ucraineană Kiev, primul atac de acest fel din ultimele săptămâni, Rusia a distrus tancuri şi vehicule blindate furnizate Ucrainei de ţări din Europa de Est, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, Igor Konacenkov, transmit agenţiile internaţionale de presă.

„Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune lansate de forţele aerospaţiale ruse la periferia Kievului au distrus tancuri T-72 furnizate de ţări din Europa de Est şi alte blindate care se aflau în hangarele unei companii de reparare a vagoanelor” de tren, a susţinut Konacenkov.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Kliciko, anunţase atacuri aeriene ruse în zorii zilei în cartierele Darniţki şi Dniprovski, din sud-estul capitalei ucrainene.

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, mai multe rachete de croazieră au fost lansate în direcţia Kievului de la bordul unor bombardiere strategice ruse TU-95 din Marea Caspică. Tot potrivit aceleiaşi surse, unul dintre avioane ruseşti a fost distrus.

Știrea inițială:

”Câteva explozii au avut loc în cartierele Darnytsky şi Dniprovsky din oraş. Echipele de intervenţie sting incendiul”, a scris primarul capitalei Ucrainei. Sirenele au sunat în multe alte oraşe ale ţării, a anunțat editul citat de AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

”Lupte de stradă” au loc în Sievierodoneţk, un oraş strategic din estul Ucrainei, unde forţele Moscovei au lansat o ofensivă puternică pentru a controla întregul bazin minier Donbass.

”Situaţia la Sievierodoneţk, unde continuă luptele de stradă, rămâne extrem de dificilă”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat în noaptea de sâmbătă spre duminică, deplângând ”raidurile aeriene, tirurile de artilerie şi cu rachete constante”.

Rachetă deasupra centralei Pivdenukrainsk

În afara de situația din Kiev, operatorul de energie nucleară de stat al Ucrainei, Energoatom, a anunţat că o rachetă de croazieră rusească a zburat „mult prea jos” duminică dimineaţa deasupra unei importante centrale nucleare ucrainene, transmite Reuters.

„Este posibil să fi fost o rachetă lansată în direcţia Kievului”, a explicat, într-o postare pe aplicaţia Telegram, operatorul centralei Pivdenukrainsk, cunoscută şi sub numele de Centrala Nucleară din Ucraina de Sud.

Centrala nucleară Pivdenukrainsk, a doua ca mărime din ţară, este amplasată în apropierea oraşului Iujnukrainsk din regiunea Nikolaev (Mikolaiv), la aproximativ 350 de kilometri sud de Kiev.

Reuters, care notează că nu a putut verifica imediat această informaţie, aminteşte că duminică dimineaţa mai multe explozii s-au produs la Kiev.

Potrivit dpa, Rusia a lansat din nou rachete asupra capitalei ucrainene şi a unei suburbii a acesteia, lovind infrastructură civilă şi militară, în cel mai intens atac în regiune din ultimele săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Delgaz Grid – Investiţii de 1,5 miliarde de lei în staţii de transformare, cu finanţare din Fondul pentru Modernizare
Delgaz Grid – Investiţii de 1,5 miliarde de lei în staţii de transformare, cu finanţare din Fondul pentru Modernizare
Delgaz Grid a depus, până acum, un număr de 20 de proiecte de investiţii, în valoare totală de 3,3 miliarde de lei, pentru a obţine o finanţare de 2,6 miliarde de lei din Fondul pentru......
Deschiderea plajei urbane din București, amânată. Probleme cu POS-urile. Când se deschide și care sunt prețurile
Deschiderea plajei urbane din București, amânată. Probleme cu POS-urile. Când se deschide și care sunt prețurile
Prima plajă artificială dintr-o capitală europeană, o investiție de 33 de milioane de euro a dezvoltatorului Forty Management, ...
Ucraina anunţă că Rusia atacă pe întreaga linie a frontului
Ucraina anunţă că Rusia atacă pe întreaga linie a frontului
Forţele ruse îşi continuă ofensiva pe întreaga linie a frontului şi au lansat cele mai multe atacuri în direcţia ...
Apple a devenit primul brand din lume evaluat la un trilion de dolari. Top 10 cele mai valoaroasemărci din lume
Apple a devenit primul brand din lume evaluat la un trilion de dolari. Top 10 cele mai valoaroasemărci din lume
Apple a devenit miercuri primul brand din lume de un trilion de dolari, potrivit clasamentului celor mai valoroase branduri ...