Exporturile americane de îngrăşăminte cu azot au explodat pe fondul cererii mari din partea fermierilor europeni

Exporturile americane de îngrăşăminte cu azot au atins în vară cel mai ridicat nivel din ultimii ani, după ce explozia preţurilor la gaze naturale în Europa a majorat costurile pentru producţia de îngrăşăminte pe vechiul continent, astfel că livrările din SUA au devenit mai competitive, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 25 oct. 2022, 15:31
Exporturile americane de îngrăşăminte cu azot au explodat pe fondul cererii mari din partea fermierilor europeni

Potrivit datelor U.S. Census Bureau, analizate de organismul reprezentativ The Fertilizer Institute (TFI), exporturile de îngrăşăminte cu azot ale SUA (al treilea mare producător mondial) au urcat până la 370.000 de tone în luna august, mai mult decât dublu faţă de totalul înregistrat anul trecut. Este vorba de cea mai mare cifră înregistrată într-o singură lună de la debutul colectării datelor statistice de către TFI în 2013, scrie Agerpres.

Cumpărătorii europeni au depăşit cumpărătorii interni de îngrăşăminte cu azot atât în cazul SUA cât şi în cazul altor exportatori precum Indonezia şi Malaezia, susţine şi Alistair Wallace, analist la Argus Media.

Ţările cu cele mai mari creşteri anuale ale importurilor de îngrăşăminte din SUA se află în Europa, Franţa, Belgia, Norvegia şi Lituania, dar şi în Maroc, Chile şi Brazilia, a spus Jason Troendle, economist la TFI.

În mod normal, ţările europene cumpără cea mai mare parte a importurilor lor de uree din Africa de Nord, dar acum au început să facă achiziţii din zona mai îndepărtate, a spus şi Alistair Wallace. Acesta a adăugat însă că preţurile la îngrăşăminte cu azot din UE s-au mai redus la mijlocul lunii octombrie, pe măsură ce unele fabrici europene de îngrăşăminte au reluat producţia, ca urmare a diminuării preţurilor la gaze.

Cu toate acestea, fermierii europeni nu pot să îşi facă stocurile de îngrăşăminte de care au nevoie înainte de următorul sezon de însămânţări din primăvară, din cauza preţurilor mari şi a livrărilor limitate, spune Pekka Pesonen, secretar general la sindicatul fermierilor europeni Copa-Cogeca. „Vorbim de o nevoie de volume mari pe o perioadă scurtă de timp”, a spus Pekka Pesonen.

Exporturile mari de îngrăşăminte ale SUA scot în evidenţă consecinţele globale ale războiului din Ucraina asupra livrărilor mondiale de alimente şi energie. Rusia, ţară supusă sancţiunilor internaţionale pentru invadarea Ucrainei, este un important producător mondial de îngrăşăminte şi gaze naturale, o materie primă crucială în producţia de îngrăşăminte cu azot, a căror aplicare duce la creşterea randamentelor culturilor agricole.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...