Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate – ONU

Vechi, poluante şi periculoase, milioane de automobile de ocazie exportate în fiecare an reprezintă o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare, din cauza normelor insuficiente, arată un raport publicat luni de a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), transmite AFP.
Economica.net - lun, 26 oct. 2020, 14:26
Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate - ONU

Ţările europene, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din exporturile mondiale de automobile second-hand (trei milioane de autoturisme pe an între 2015 şi 2018), îşi trimit vechile autovehicule în special spre Est, dar şi spre Nigeria şi Libia.

Japonia îşi trimite automobilele second-hand spre Orientul Mijlociu şi Africa australă, iar SUA spre Mexic şi Emiratele Arabe Unite.

Cu prilejul unei inspecţii efectuate în portul Amsterdam de autorităţile olandeze la finele lui 2019, s-a descoperit că vechimea medie a vehiculelor care aşteptau să fie exportate era de 18 ani. 93% dintre ele erau conforme doar cu normele Euro 3 sau chiar inferioare. O parte dintre vehicule nu mai funcţionau, iar unele aveau catalizatorul spart.

„Majoritatea acestor vehicule sunt foarte vechi, poluante, mari consumatoare de combustibili şi periculoase”, subliniază Rob de Jong, care conduce divizia de mobilităţi durabile în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.

În condiţiile în care numărul de autovehicule ar putea să se dubleze până în 2050, pentru a ajunge la două miliarde de unităţi la nivelul planetei, a devenit o urgenţă ca exporturile de automobile second-hand să fie mai bine controlate, subliniază UNEP. Aceasta cu atât mai mult cu cât China, care până în 2019 a interzis exporturile de automobile de ocazie, ar putea deveni rapid un pion important pe această piaţă.

Două treimi dintre cele 146 de state studiate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu au reguli „slabe” sau „foarte slabe” în ceea ce priveşte importurile de vehicule. De exemplu, Republica Democratică Congo impune o limită de vârstă de 20 de ani şi nicio regulă în ceea ce priveşte emisiile poluante. Georgia nu taxează aceste importuri decât în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculelor şi are una dintre cele mai îmbătrânite flote din lume.

„Transformarea flotei mondiale într-una mai curată este o prioritate pentru a ne atinge obiectivele climatice în materie de calitate a aerului. Ţările dezvoltate trebuie să înceteze să exporte vehiculele care nu trec testele de securitate şi poluare…La rândul lor, ţările importatoare trebuie să adopte norme de calitate mai severe”, subliniază directorul executiv al UNEP, Inger Andersen.

Potrivit raportului UNEP, între 2015 şi 2018, aproximativ 14 milioane autovehicule uşoare de ocazie au fost exportate la nivel mondial şi aproximativ 80% au mers spre ţările cu venituri mici şi medii. În perioada analizată, ţările africane au importat cel mai mare număr de vehicule second-hand (40% din total), urmate de ţările din Europa de Est (24%), Asia-Pacific (15%), Orientul Mijociu (12%) şi America Latină (9%).

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...