Exporturile de cereale ale Rusiei şi Ucrainei via Marea Neagră sunt practic inexistente – Reuters
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/cereale-port-odesa-4324647-631x420.jpg)
În ultima lună, cei doi mari exportatori de cereale şi-au intensificat atacurile reciproce asupra porturilor şi transporturilor maritime, punând importatorii din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia în situaţia de se aproviziona cu cereale de la furnizori cu preţuri mai mari, cum ar fi Australia şi Statele Unite, scrie Agerpres.
În sezonul precedent, conform calculelor Reuters, bazate pe date oficiale şi estimări ale analiştilor, Rusia şi Ucraina au exportat împreună, în medie, 7,2 milioane de tone de cereale pe lună de la terminalele din regiunea Mării Azov şi a Mării Negre.
În prezent însă, nu au loc transporturi de cereale de la terminalele ucrainene de la Marea Neagră. În Rusia, singurul terminal de cereale care nu este oficial închis este o mică instalaţie din portul Tuapse, cu o capacitate de aproximativ 160.000 de tone pe lună, potrivit surselor citate de Reuters.
Este vorba de o pierdere de peste 97% din capacitatea de export de cereale în comparaţie cu sezonul trecut, arată calculele Reuters.
„În prezent, transportul maritim civil în Marea Neagră este practic oprit”, a declarat Evgheni Karabanov, analist şef la Uniunea producătorilor de cereale din Kazahstan, care transportă cereale şi prin porturile ruseşti.
Preţurile globale la grâu au crescut cu aproximativ 6,5% în această lună şi sunt cu aproximativ 30% mai mari decât în urmă cu un an.
Chiar dacă stocurile mari şi recoltele mai bune au permis importatorilor să amâne achiziţiile, traderii spun că presiunile pentru asigurarea aprovizionării se intensifică, deoarece nu există semne de reducere a tensiunilor în regiunea Mării Negre. Mai mulţi transportatori care încărcau, sau se pregăteau să încarce, cereale în porturile ruseşti au fost loviţi de drone în această săptămână, au declarat sursele citate de Reuters.
Analiştii de la Rusagrotrans, o divizie a Demetra Holding, estimează că exporturile de grâu ale Rusiei în luna august se vor situa la 1,8 milioane de tone, cel mai scăzut nivel pentru această lună după 2010.
Traderii citaţi de Reuters au declarat că principalele terminale ruseşti de cereale din portul Novorossiisk, inclusiv NZT şi NKHP, au fost închise după un atac cu drone ucrainene. KSK, cel mai mare terminal de cereale din Rusia, a suspendat livrările şi exporturile de cereale, în timp ce operaţiunile de la terminalul de cereale Taman au fost şi ele oprite.
Porturile ucrainene din Odesa şi-au încetat efectiv operaţiunile la sfârşitul lunii iulie. Până la mijlocul lunii august, nu au fost înregistrate noi escale de nave, a declarat săptămâna trecută ministrul ucrainean al Agriculturii, Taras Vîsoţki.
Ucraina exportă cereale prin legături feroviare cu Europa de Est şi porturile fluviale de la Dunăre, fiecare rută fiind responsabilă pentru aproximativ 45% din transporturi, restul de 10% fiind transportat pe şosea.
„Ne aşteptăm să ajungem la 50% din potenţialul nostru de export dacă porturile rămân blocate”, a spus Vîsoţki.
La rândul său, Rusia poate redirecţiona unele exporturi de cereale prin porturile de la Marea Baltică, Marea Caspică şi din Orientul Îndepărtat, deşi distanţele de transport mai lungi vor crea probabil provocări logistice şi vor creşte costurile.