Exporturile româneşti de încălţăminte au depăşit două miliarde de euro în 2013 – patronat

Economica.net
19 02. 2014
pantofi_4432466_93288000

Reprezentanţii patronatului au subliniat că exporturile din 2013 reprezintă cea mai bună performanţă istorică a sectorului, fiind mai mari cu aproximativ un sfert de miliard de euro decât recordul precedent, stabilit în 2011.

‘Cifra este cu atât mai importantă cu cât a fost realizată la un an după o puternică scădere, de 15%, în 2012’, a declarat pentru AGERPRES Angela Vasiliu Dimitriu, preşedintele Patronatului Sfera Factor.

România este un producător apreciat la export, iar diminuarea ponderii lohn-ului în acest sector a stimulat producătorii autohtoni să iasă la export cu noi creaţii, de data aceasta sub branduri proprii, susţin reprezentanţii patronatului.

În ciuda rezultatelor bune de la finalul anului trecut, şefa Sfera Factor, la rândul său exportator de încălţăminte, arată un optimism reţinut privind repetarea performanţei în anul în curs. ‘Costurile de producţie tot mai ridicate şi lipsa de experienţă pentru un marketing eficient reprezintă probleme la care producătorii noştri nu pot găsi, fără sprjin, soluţia în totalitate’, afirmă Angela Vasiliu Dimitriu.

În scopul susţinerii firmelor româneşti pentru creşterea notorietăţii brandurilor, a cunoaşterii tendinţelor din fashion şi a însuşirii în detaliu a mecanismelor de finanţare din fonduri europene, Patronatul Sfera Factor organizează, la fiecare început de primăvară şi toamnă, târgul de contractări Next Season. În această primăvară, Târgul Internaţional de Încălţăminte, Confecţii şi Accesorii din Piele va fi organizat, la Bucureşti, în perioada 26 februarie – 1 martie.

Aflată la cea de a zecea ediţie, această manifestare de referinţă pentru piaţa de încălţăminte se va derula, pentru a doua oară consecutiv, sub Patronajul Ministerului Economiei.

‘Astăzi am fi putut vorbi de o pondere de peste 3% în PIB a acestui sector de tradiţie, dacă sinusoidele accentuate din anii trecuţi ar fi fost anticipate şi contracarate din timp prin politici economice adecvate. Prin ediţiile sale bianuale, Next Season se doreşte a fi liantul dintre producători, bayeri şi gustul publicului. În acelaşi timp Next Season oferă autorităţilor feedback-ul necesar pentru o mai profundă cunoaştere a realităţilor economice’, concluzionează preşedintele patronatului Sfera Factor.

La ediţia precedentă, Târgul Next Season, a strâns în spaţiul expoziţional consacrat de la Hotelul Caro, din Bucureşti, aproximativ 35 de firme şi tot atâţia comercianţi, numeroşi specialişti din piaţa de profil, consultanţi români şi străini.

Patronatul Sfera Factor reuneşte 70% din producţia şi peste 90% din exporturile româneşti de încălţăminte, confecţii şi accesorii din piele. Organizaţia reprezintă România în cadrul Confederaţiei Europene a Producătorilor de Încălţăminte (CEC). Membrii Sfera Factor aveau încheiate, la finele lui 2013, relaţii comerciale cu parteneri din peste 120 de ţări.