Gigantul Cargill a vândut fabrica de ulei din România, inclusiv marca „Untdelemn de la bunica”

Expur, parte a grupului francez Sofiproteol, va prelua de la Cargill mărcile de ulei Untdelemn de la Bunica şi Olpo şi echipamentele industriale de la fabrica din localitatea Podari, judeţul Dolj, ca urmare a strategiei de dezvoltare a activităţii.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 16:33
Gigantul Cargill a vândut fabrica de ulei din România, inclusiv marca

„În urma acestei operaţiuni, Expur îşi va mări capacitatea de procesare a seminţelor oleaginoase, continuând dezvoltarea unităţii de producţie din Slobozia şi asigurând oportunităţi de valorificare a producţiei agricole locale. Preluarea mărcii Untdelemn de la Bunica va permite Expur să îşi întărească poziţia pe piaţa uleiului alimentar din România”, se arată într-un comunicat al Expur.

Totodată, această achiziţie face parte din strategia Sofiproteol de dezvoltare a filierelor, pornind de la activitatea agricolă până la cea industrială şi accelerarea extinderii internaţionale a grupului, în special în zona Mării Negre şi a bazinului Mării Mediterane.

„Acest acord întăreşte prezenţa Expur în România şi confirmă dorinţa Sofiproteol de a se dezvolta în această regiune”, a declarat directorul general al Expur, Peter Tagge.

Finalizarea operaţiunii este prevăzută în primul semestru al anului 2013, sub rezerva acordului Consiliului Concurenţei.

Expur deţine o fabrică în Slobozia, unde procesează 400.000 tone seminţe pe an şi are 500 angajaţi. S-a alăturat Grupului Sofiproteol în 2010, după cumpărarea de către Saipol, filiala Sofiproteol specializată în procesarea seminţelor oleaginoase.

Sofiproteol are activităţi în 14 ţări, 8.000 de angajaţi şi a realizat în 2012 o cifră de afaceri de şapte miliarde euro.

Cargill este un producător şi distribuitor în domeniile alimentar, agricol şi industrial. Grupul este prezent în 65 de ţări. Cargill a cumpărat primul siloz în România în 2000 şi s-a extins, ulterior, prin achiziţii şi investiţii. Activităţile grupului pe piaţa românească includ comercializarea de cereale, servicii de depozitare în silozuri, producerea şi comercializarea de uleiuri îmbuteliate şi producerea de nutreţuri pentru animale.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...