Exxon Mobil a dat în judecată două companii cubaneze pentru proprietăţi naţionalizate în 1959

Grupul petrolier american Exxon Mobil a demarat vineri o acţiune în justiţie împotriva a două companii cubaneze, Cuba Petroleo (Cupet) şi Cimex, solicitând despăgubiri în valoare de 280 milioane de dolari pentru o rafinărie, staţii de alimentare şi alte active naţionalizate după revoluţia lui Fidel Castro din 1959, transmit Reuters şi AFP. 
Economica.net - S, 04 mai 2019, 09:16
Exxon Mobil a dat în judecată două companii cubaneze pentru proprietăţi naţionalizate în 1959

Exxon Mobil, cel mai mare producător american de petrol, este prima corporaţie care a dat în judecată Cuba pe baza unui capitol din legea Helms-Burton, care a intrat joi în vigoare şi care permite americanilor să ceară reparaţii pentru bunurile naţionalizate.

În plângerea sa, depusă la un tribunal federal din Districtul Columbia, Exxon Mobil acuză cele două companii cubaneze de „trafic ilegal” cu proprietăţile sale confiscate, care sunt utilizate şi în prezent deşi Exxon Mobil nu a primit despăgubiri pentru aceste proprietăţi.

Exxon este una din firmele care au luat naştere din fosta companie Standard Oil, a cărei rafinărie de la Havana a fost una din primele entităţi americane naţionalizate de Castro. În prezent această rafinărie este operată de compania cubaneză Cuba Petroleo (Cupet), în timp ce fosta reţea de benzinării a Standard Oil este gestionată de Cimex.

Fostul gigant petrolier american Standard Oil a fost divizat în mai multe companii, una dintre ele fiind Exxon care în anul 1998 a fuzionat cu Mobil.

Capitolul III din legea Helms-Burton adoptată de SUA în 1996 permite exilaţilor cubanezi să aducă în faţa tribunalelor federale americane companiile care au realizat câştiguri de pe urma societăţilor naţionalizate după 1959. Administraţia Trump a permis ca un capitol din legea Helms-Burton să intre în vigoare începând cu data de 2 mai.

Joi, doi cetăţeni americani de origine cubaneză au dat în judecată gigantul american din industria croazierelor Carnival pentru utilizarea terminalelor portuare de la Santiago de Cuba şi Havana, terminale care au fost naţionalizate în 1959.

Te-ar mai putea interesa și
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, alegeri anticipate şi legea salarizării
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens. Alegerile anticipate ar prelungi starea de......
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate ...
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...