Exxon Mobil este interesat de participaţia deţinută de Lukoil în zăcământul irakian West Qurna 2 – Reuters

Gigantul american ExxonMobil a abordat Ministerul Petrolului din Irak, exprimându-şi interesul în achiziţionarea participaţiei majoritare deţinute de Lukoil în masivul zăcământ petrolier West Qurna 2, care este cel mai valoros activ al firmei ruseşti, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mie, 03 dec. 2025, 10:04
Exxon Mobil este interesat de participaţia deţinută de Lukoil în zăcământul irakian West Qurna 2 - Reuters

Reprezentanţii Exxon nu au dorit să comenteze informaţia, iar cei ai Lukoil nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a face comentarii.

Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni asupra celor mai mari companii petroliere ruseşti – Lukoil şi Rosneft – în urma invadării Ucrainei. Lista posibililor licitatori a crescut după ce vineri Trezoreria SUA a emis un set de licenţe, din care una autorizează companiile să discute cu Lukoil până în 13 decembrie despre achiziţionarea activelor sale internaţionale, scrie Agerpres.

După impunerea sancţiunilor SUA, Lukoil s-a confruntat cu perturbări în activitatea externă. Lukoil extrage aproximativ 2% din producţia globală de petrol în Rusia şi în străinătate şi a declarat că este în căutarea unor cumpărători pentru activele sale internaţionale, care produc 0,5% din petrolul global şi a căror valoare este estimată la aproximativ 22 de miliarde de dolari, pe baza declaraţiilor contabile din 2024.

Lukoil poartă negocieri cu câţiva potenţiali cumpărători pentru vânzarea activelor sale internaţionale. Obiectivul companiei este de a asigura funcţionarea neîntreruptă a acestor active în timpul vânzării şi transferării lor către noii proprietari.

Până în 2024, ExxonMobil a operat zăcământul învecinat West Qurna-1.

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani şi fostul şef al Lukoil, Vagit Alekperov, s-au întâlnit luni la Bagdad şi au discutat strategiile pentru a rezolva perturbările în operaţiunile Lukoil din Irak, ca rezultat al sancţiunilor SUA.

Lukoil a declarat caz de forţă majoră la zăcământul West Qurna-2, care produce aproximativ 480.000 barili de ţiţei pe zi (bpd), după ce sancţiunile occidentale au afectat operaţiunile grupului rus.

Alţi potenţiali cumpărători ai activelor internaţionale ale Lukoil sunt compania petrolieră Chevron şi fondul american de private equity Carlyle.

Lukoil deţine trei rafinării în Europa, participaţii la câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt şi Nigeria şi sute de benzinării în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite.

Lukoil deţine o participaţie de 13,5% la câmpul petrolifer Karachaganak şi 5% la câmpul petrolifer Tengiz din Kazahstan, printre acţionarii cărora se numără şi Chevron, Exxon Mobil, Eni şi Shell. Cele două câmpuri petrolifere reprezintă principala sursă de ţiţei pentru conducta CPC, care transportă peste 1,6 milioane de barili de ţiţei pe zi, sau 1,5% din cererea globală de petrol, către pieţele globale prin Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate industriei semiconductorilor, precum și industriilor ecranelor și......
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...