FOTO În ce stadiu se află construcția fabricii de la Craiova a unui gigant german cu peste 100 de ani de istorie

O nouă fabrică de deschide anul acesta în România. Recent, Global Vision a atras 12,7 milioane de euro într-un credit de dezvoltare a fabricii destinate companiei germane Diehl Aviation, parte din grupul Diehl.
Economica.net - D, 25 ian. 2026, 18:38
FOTO În ce stadiu se află construcția fabricii de la Craiova a unui gigant german cu peste 100 de ani de istorie

Finalizarea lucrărilor de construcție este planificată pentru mijlocul acestui an, iar producția este programată să înceapă la scurt timp după aceea.

La lansare, noua fabrică va avea circa 75 de angajați, iar pe termen mediu planurile sunt de a ajunge la circa 500 de angajați în România.

Fabrica din Craiova va colabora strâns și eficient cu locațiile existente ale Diehl Aviation din Ungaria și Germania. Producția din România va spori flexibilitatea operațională și va consolida securitatea lanțului de aprovizionare în rețeaua globală a companiei.

Grupul german mai are în România și subsidiara Diehl Controls. În 2022  a fost anunțată o investiție inițială de 15 milioane de euro într-o fabrică a Diehl Controls la Brașov. Dezvoltatorul de spații logistice și industriale CTP a construit pentru companie o fabrică de 18.000 de mp. Investiția anunțată atunci ar urma să crească la 40 de milioane de euro în următorii ani.

Economica.net a relatat pentru prima oară despre planurile unei noi fabrici Diehl în România.

Sursa foto: Petrache Raul via LinkedIn 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Proiectantul efectuează teste pentru viitoarele tuneluri
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Proiectantul efectuează teste pentru viitoarele tuneluri
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță luni că 19.500 de metri au fost forați pentru studiul geotehnic în cadrul contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al......
Ursula Von der Leyen cere Europei să reducă dependenţa de energie, securitate şi aprovizionare
Ursula Von der Leyen cere Europei să reducă dependenţa de energie, securitate şi aprovizionare
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat luni Europa, de la Erevan, să îşi reducă "dependenţa ...
Şeful ADNOC: Ieşirea Emiratelor Arabe Unite din OPEC nu a fost îndreptată împotriva nimănui
Şeful ADNOC: Ieşirea Emiratelor Arabe Unite din OPEC nu a fost îndreptată împotriva nimănui
Decizia Emiratelor Arabe Unite (EAU) de a ieşi din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi OPEC+ (Organizaţia ...
CNAB caută să închirieze 120 de autoutilitare: valoarea contractului este de 4,63 milioane de euro
CNAB caută să închirieze 120 de autoutilitare: valoarea contractului este de 4,63 milioane de euro
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) vrea să închirieze 120 de utilitare pentru activitatea aeroportuară ...