Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional

13 10. 2026
dorna

Fabrica operează trei linii moderne de îmbuteliere: două pentru ambalaje PET și una pentru ambalaje de sticlă returnabilă și nereturnabilă.

Aproximativ 250 de angajați ai Coca-Cola HBC România și colaboratori externi lucrează aici, majoritatea provenind din comunitățile locale. Echipele asigură zilnic continuitatea producției și respectarea standardelor stricte de calitate, siguranță alimentară, igienă și sănătate și securitate în muncă, astfel încât apa minerală să își păstreze caracteristicile naturale de la sursă până la consumator.

Poziționarea într-o zonă montană aduce atât autenticitate, cât și provocări logistice. În timpul sezonului de vară, atunci când cererea pentru apă minerală naturală crește semnificativ, este nevoie ca producția și logistica să țină pasul.

De aceea, pentru a răspunde mai bine acestor vârfuri de consum, în 2017 a fost inaugurat la Poiana Negrii cel mai mare depozit  de produse finite de tip drive-in la momentul respectiv, în urma unei investiții de 1 milion de euro. Investiția a permis, astfel, creșterea capacității de stocare de la 8.800 la aproximativ 22.000 de paleți. Este un exemplu al abilității de adaptare atât la specificul zonei, cât și la nevoile consumatorilor din toată țara.

Cu o investiție de 11 milioane de euro a fost construită o linie de producție alimentată 100% cu energie electrică din surse regenerabile

În 2019, a fost făcută o investiție de 11 milioane de euro, pentru instalarea unei linii de producție cu consum mai mic și capacitate mai mare, alimentată 100% cu energie electrică din surse regenerabile. Investiția a acoperit și modernizarea unei alte linii de producție și creșterea capacității pentru depozitarea materiilor prime, cea din urmă generând o creștere de 10% a locurilor de muncă.

În total, în ultimii cinci ani, investițiile cumulate, realizate de Coca-Cola HBC România la fabrica din Poiana Negrii, s-au ridicat la peste 3,2 milioane euro. Acestea au vizat modernizarea infrastructurii operaționale, creșterea eficienței și siguranței proceselor de producție, precum și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajați.

Începând cu 2024, Coca-Cola HBC România a demarat implementarea și certificarea Sistemului de Management al Eficienței Apei, conform standardului ISO 46001:2019, aplicabil tuturor fabricilor din România, inclusiv Poiana Negrii. Standardul sprijină monitorizarea sistematică a consumului, identificarea oportunităților de reducere și îmbunătățirea continuă a eficienței utilizării apei. În trecut, toate fabricile din România au fost certificate conform Alliance for Water Stewardship și European Water Stewardship.

Această abordare este susținută de un cadru operațional solid: toate fabricile Coca-Cola HBC România operează în conformitate cu standarde internaționale relevante pentru calitate, siguranță alimentară, mediu și sănătate și securitate ocupațională, precum ISO 9001, FSSC 22000, ISO 14001 și ISO 45001, care contribuie la menținerea unui nivel ridicat de performanță, control și responsabilitate în fiecare etapă a procesului de producție.

Cele trei fabrici deținute de Coca-Cola HBC România au ajuns la o producție de un milliard de litri de băuturi anual

Astăzi, Coca-Cola HBC România operează trei fabrici: la Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii. Împreună, cele trei fabrici produc anual peste un miliard de litri de băuturi. Produsele realizate aici ajung atât la consumatorii din România, cât și pe piețele internaționale, prin exporturi în 15 țări, anunță compania.

Această infrastructură arată cum funcționează, în practică, un business global la scară locală: branduri cunoscute în întreaga lume sunt produse în România, de echipe locale, cu ajutorul furnizorilor și partenerilor din economia românească.

Impactul Sistemului Coca-Cola în România

În cei 35 de ani de prezență locală, Sistemul Coca-Cola a ajuns la peste 1.500 de angajați direcți. Totuși prin activitatea desfășurată de furnizori, distribuitori, clienți și ceilalți parteneri din lanțul de valoare, Sistemul Coca-Cola susține în total aproximativ 20.700 de locuri de muncă în România.

Astfel, în 2024, achizițiile de bunuri și servicii realizate pe piața românească au depășit 216 milioane de euro, iar 86% dintre furnizorii Sistemului au fost companii locale.

În același an, activitatea Sistemului Coca-Cola a generat în România o valoare adăugată de 911 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 0,26% din PIB-ul național.

Această valoare se regăsește în salarii, taxe, contracte acordate furnizorilor români, afaceri susținute în retail și HoReCa și oportunități create în comunitățile unde este prezentă.

În 1995 au fost deschise fabricile din Ploiești și Timișoara, iar în 2002 a fost achiziționat brandul Dorna și fabrica de îmbuteliere ape minerale Dorna de la Poiana Negrii. De-a lungul anilor, investițiile în tehnologie, noi linii de producție, eficiență energetică și soluții de ambalare au transformat România într-un important centru de producție și inovare pentru Sistemul Coca-Cola.

În România, sistemul Coca-Cola este format din Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România. Coca-Cola România, filiala locală a The Coca-Cola Company, este responsabilă de construirea și dezvoltarea brandurilor, contribuie la dezvoltarea portofoliului și adaptează strategiile globale la realitatea pieței locale.

Coca-Cola HBC România se ocupă de îmbutelierea băuturilor pentru ca acestea să ajungă, zi de zi, la consumatori. Parte a Grupului Coca-Cola HBC, unul dintre partenerii strategici de îmbuteliere ai The Coca-Cola Company la nivel global, Coca-Cola HBC România asigură producția, îmbutelierea locală, logistica, distribuția, vânzarea și execuția comercială în piață.

Articol susținut de Coca-Cola HBC România