O companie din Ucraina investește 85 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente în România. Unde va fi construită unitatea de producție

Compania ucraineană de biotehnologie Biopharma vrea să deschidă o fabrică în România până la finele anului viitor, informează Interfax.
Economica.net - mar, 23 iun. 2026, 10:09
O companie din Ucraina investește 85 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente în România. Unde va fi construită unitatea de producție

Biopharma intenționează să inaugureze unitatea sa de producție din Arad, România, la sfârșitul anului 2027. Investițiile din prima etapă sunt de 85 de milioane de euro, a declarat președintele companiei, Kostiantyn Yefymenko, pentru Interfax-Ucraina.

„Am finalizat deja construcția clădirii, iar până la 1 septembrie vom termina conectarea tuturor infrastructurilor inginerești. Am comandat deja linia de umplere. Până la sfârșitul lunii iunie vom semna contractele pentru furnizarea echipamentelor de reacție și a tuturor celorlalte echipamente tehnologice. Vom începe operațiunile în decembrie 2027”, a mai spus Yefymenko.

În total, proiectul din România va fi dezvoltat în patru etape de dimensiuni diferite.

În urmă cu un an, publicația locală Bihoreanul relata că ucrainenii pregăteau construcția unei  fabricii de la Oradea în care va produce medicamente prin procesarea plasmei.

Investițiile totale ale companiei Biopharma în fabricile din Ujhorod și Arad vor ajunge la circa 500 de milioane de dolari.

Este a doua mare mișcare pe piața farmaceutică din România, după ce polonezii de la Zakłady Farmaceutyczne Polpharma S.A., cel mai mare producător farmaceutic din Polonia și un jucător important în regiune, cumpără producătorul român de medicamente, Biofarm SA.

Biopharma continuă investițiile

El a subliniat că dezvoltarea companiei nu este concentrată pe un singur proiect.

„Bila Țerkva este fabrica noastră principală. Nu ne mutăm atenția de la ea. Dezvoltăm totul simultan – Ujhorod, Arad, iar mai târziu vom construi facilități în America Latină”, a declarat Yefymenko.

Biopharma intenționează să lanseze prima etapă a fabricii sale de produse farmaceutice și imunobiologice din Ujhorod în septembrie. Facilitatea va asigura un proces complet de prelucrare a plasmei sanguine. Compania a investit deja 67 de milioane de euro în construcție, din investiția totală de 75 de milioane de euro în prima etapă.

Volumele de producție ale medicamentelor derivate din plasmă la Ujhorod vor fi de două ori mai mari decât cele ale fabricii companiei din Bila Țerkva (regiunea Kiev) și vor ajunge la 1,5 milioane de litri pe an.

Biopharma își exportă produsele în zeci de țări și intenționează să își extindă prezența în Europa, Orientul Mijlociu și America Latină, continuând în același timp să își majoreze capacitatea de producție.

Biopharma este una dintre cele mai mari companii biotehnologice din Ucraina, specializată în producția de medicamente derivate din plasmă umană. Compania produce imunoglobuline, albumină și alți produse utilizate în tratamentul unor afecțiuni grave, activând atât pe piața internă, cât și pe piețele internaționale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele. Discuţii despre legea salarizării
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele. Discuţii despre legea salarizării
Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării....
VIDEO – Peste 132 de morţi şi sute de răniţi după un cutremur puternic în Columbia – Stare de urgenţă
VIDEO – Peste 132 de morţi şi sute de răniţi după un cutremur puternic în Columbia – Stare de urgenţă
Cutremur Columbia - Bilanţul seismului cu magnitudinea 7,4 care a lovit luni vestul Columbiei a crescut la 132 de morţi ...
Bătălie de sute de milioane de euro pentru Casa Radio: Dezvoltatorul Plaza Centers încearcă o ultimă mutare împotriva Statului Român
Bătălie de sute de milioane de euro pentru Casa Radio: Dezvoltatorul Plaza Centers încearcă o ultimă mutare împotriva ...
Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor ...
Bugatti a anunțat lansarea Destrier, a treia interpretare a programului Solitaire
Bugatti a anunțat lansarea Destrier, a treia interpretare a programului Solitaire
Producătorul de hypercaruri Bugatti își extinde portofoliul de proiecte ultra-exclusive prin lansarea modelului Destrier, ...