Noua OUG pentru sprijinirea consumatorilor de gaze și energie electrică a apărut. Care sunt noile beneficii pentru oameni și firme

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică nouă OUG privind schemele de plafonare a prețurilor și de compensare a facturilor la gaze și energie electrică
Mihai Nicuţ - vin, 21 ian. 2022, 11:11
Noua OUG pentru sprijinirea consumatorilor de gaze și energie electrică a apărut. Care sunt noile beneficii pentru oameni și firme

Iată care sunt principalele noutăți

Pentru persoanele fizice

-Plafoanele de preț maxim scad la 0,80 lei/kWh pentru ebergia electrică și 0,31 lei/kWh pentru gazele naturale

-Consumul maxim până la care se pot acorda compensații la factură pentru clienții casnici crește la 2.500 kWh pentru energia electrică și 1.500 metri cubi de gaze naturale, calculat pentru toată perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022. Spre deosebire de sistemul de până acum, acest consum va fi împărțit în tranșe lunare egale. Deci limitele de consum sunt de 500 kWh energie electrică/lună și 300 mc gaze/lună.

-Compensația rămâne de 0,29 lei/kWh pentru electricitate dar crește la 40% din prețul gazelor.

-Prevederile intră în vigoare la 1 februarie, ceea ce nu este clar fiind următorul lucru: noile plafoane de consum pentru compensare se aplică de la 1 februarie sau de la 1 noiembrie, când a debutat schema. În acest ultim caz, clienții care nu s-au încadrat în vechiul plafon de consum, dar se încadrează în cel nou, ar trebui să primească bani înapoi de la furnizor.

Pentru firme

-Se plafonează prețul final plătit de toți consumatorii non-casnici la un leu/kWh pentru energia electrică și la nivelul de 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. Nu se califică doar companiile mari care beneficiază de schema de compensare a emisiilor indirecte.

-Plafonarea prețurilor este valabilă pentru perioada 1 februarie-31 martie.

Pentru companiile din sectorul energetic

-Decontarea tuturor sumelor acordare de furnizori drept reducere în facturi se va face exclusiv de Ministerul Energiei, care a preluat rolul ANPIS, instituție din subordinea Ministerului Muncii, în decontarea sumelor către clienții casnici.

-În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să citească indexului contorului la clienţii casnici si sa transmita furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienților casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute

Știrea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...