Faist Mekatronic, cu aproape 700 de salariaţi, a intrat în concordat preventiv la 21 de ani de la venirea sa în România
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/faist.jpg)
Tribunalul Bihor a desemnat consorțiul format din Infinexa Restructuring şi Cumpănaşu Insolvency în calitate de administrator concordatar, la propunerea companiei.
Faist Mekatronic este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Bihor și are aproape 700 de salariați. Presiunile din ultimii ani, acumulate prin contracția pieței auto europene, creșterea costurilor și necesitatea de a moderniza echipamentele de producție, au afectat temporar rezultatele financiare, dar nu şi viabilitatea afacerii şi stabilitatea portofoliului de clienți, spun oficialii companiei.
„Faist Mekatronic este o companie solidă, iar activitatea își continuă cursul firesc, cu obligații onorate conform acordurilor. Concordatul preventiv ne oferă cadrul pentru a construi redresarea într-o manieră profesională, agreată în prealabil cu totalitatea părților implicate, păstrând intact ceea ce funcționează. Avem toate premisele să ducem compania mai departe”, au declarat administratorii companiei.
În mod insolit, bilanţul companiei pentru anul 2025 nu e încă disponibil la Ministerul de Finanţe, deşi termenul-limită pentru publicarea sa a fost depăşit.
Faist Mekatronic a avut afaceri nete de 231 de milioane de lei în anul 2024, cu 5% mai mici decât cele obţinute în anul 2023. Firma a revenit pe pierdere în 2024, după ce în anul 2023 intrase din nou pe profit. Faist Mekatronic a avut pierdere netă de peste 24 de milioane de lei în anul 2024. Compania a închis anul 2024 cu datorii totale de peste 240 de milioane de lei, cu 5% mai mici decât cele înregistrate în anul 2023, arată bilanţurile comparate de Economica.net.
Înființată în 2005 la Oradea, ca subsidiară a grupului internațional Faist, fondat în 1978, compania produce componente din aluminiu turnate sub presiune de înaltă precizie pentru industria auto (motoare cu combustie, hibride și electrice), telecomunicații (echipamente 5G) și transport greu, livrate către clienți precum Schaeffler, Semikron Danfoss, BorgWarner, Eaton și Ericsson.
Sursa foto: https://datacor-ge.ro/faist-mekatronic/