Familia Schaeffler, cu mii de angajați în România, lângă Brașov, se extinde. A preluat controlul Vitesco Technolgies și va îngloba compania

Grupul german Schaeffler a reușit să securizeze preluarea a 29,88% din acțiunile Vitesco Technologies. Cumulate cu cele 39,94 de procente din acțiunile aceleiași companii deținute de Schaeffler prin IHO Verwaltungs GmbH, acestea îi vor permite înglobarea Vitesco în afacerile sale. Ambele companii au afaceri importante în România.
Robert Stan - vin, 22 dec. 2023, 22:17
Familia Schaeffler, cu mii de angajați în România, lângă Brașov, se extinde. A preluat controlul Vitesco Technolgies și va îngloba compania

Furtuna declanșată de oficialii grupului german Schaeffler – deținut de bogata familie cu același nume care îi are ca principali reprezentanți pe Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann și fiul său, Georg F. W. Schaeffler – asupra producătorului de componente auto Vitesco Technologies pare a se apropia de final. Unul care va duce, inevitabil, la înghițirea Vitesco de Schaeffler.

Grupul Schaeffler a anunțat în această săptămână că, după ofertele succesive făcute acționarilor Vitesco Technoogies, a reușit să obțină controlul asupra a 29,88% dintre acțiunile acestei companii care, ca și Scaheffler, are activități importante și în România.

Directorul general al Scaheffler a declarat chiar că așteptările sale în privința acestei tranzacții au fost depășite. „Suntem foarte mulțumiți de rezultatul ofertei. Începând cu 5 ianuarie 2024, Schaeffler AG va deține o participație de aproximativ 30% din Vitesco Technologies Group AG. Este mai mult decât ne așteptam și reprezintă o bază foarte bună pentru a continua tranzacția așa cum am planificat”, a declarat Klaus Rosenfeld, CEO al Schaeffler.

Finalul declarației lui Rosenfeld, cel despre continuarea tranzacției conform planificării, arată intenția grupului german de a unifica noul pachet de acțiuni dobândit de la acționarii Vitesco Techologies cu cele 39,94 de procente deja deținute la aceeași companie prin fondul de investiții strategice IHO Verwaltungs. Acesta din urmă este un vehicul de investiții controlat de familia Scaheffler.

Astfel, după parcurgerea tuturor etapelor de avizare și autorizare, Scaheffler va deține nu mai puțin de 79,82% dintre acțiunile Vitesco Techologies.

Următorul pas în clădirea unei noi entități, mult mai puternice, va fi adunarea națională extraordinară, convocată pentru 2 februarie 2024, în care acționarilor Scaheffler li se va solicita, formal, acordul pentru a converti acțiunile fără drept de vot în acțiuni ordinare cu drepturi depline de vot. Apoi, la finalul lui aprilie 2024, vor avea loc alte adunări generale ale acționarilor Schaeffler și Vitesco, care vor pune bazele fuziunii celor două companii într-o nouă entitate care va purta numele Schaeffler. Se preconizează că întregul proces care va duce la dispariția Vitesco Technologies și apariția unui grup Scaheffler AG mult mai puternic va fi finalizat până la sfârșitul anului 2024.

În România, familia Schaeffler deține o mare unitate de producție a componentelor auto la Cristian, lângă Brașov. Înregistrată iniţial sub numele de INA Schaeffler Braşov ca filială a grupului Schaeffler, compania a fost redenumită în anul 2006 primind numele Schaeffler România.

Vitesco Technologies, fosta divizie Powertrain a grupului Continental, a devenit independentă în 2019, atunci când a fost luată decizia de a transforma nou creata companie dintr-o divizie dedicată motoarelor termice dintr-un mare grup într-un furnizor important de sisteme pentru vehicule electrificate.

Portofoliul de produse al Vitesco include acum sisteme de control al propulsiei electrice, sisteme electronice de comandă, senzori și actuatoare precum și soluții pentru tratarea gazelor evacuate. În 2022, Vitesco Technologies a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 9.07 miliarde de euro și, la finalul anului, avea circa 38.000 de angajați. Cu sediul central în Regensburg, Germania, Vitesco a anunțat la finalul lui septembrie 2023 deschiderea unui nou laborator de calificare și validare la Timișoara, în România. Acesta vine în completarea centrului de inginerie și a sediului central al Vitesco Technologies din România.

Din 2021 până în 2023, Vitesco Technologies a investit în două noi facilități de testare în Timișoara și Iași. Cu o valoare de peste 20,6 milioane de euro (aproximativ 13,1 milioane de euro în Timișoara și aproximativ 7,5 milioane de euro în Iași) investiția constă în echipamente de testare și construirea infrastructurii unor laboratoarelor specifice. În întreaga lume, Vitesco are 13 laboratoare, dintre care două sunt în România.

Te-ar mai putea interesa și
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro necesare în fiecare an pentru investiţii în locuinţe şi infrastructură (analiză)
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro ...
Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu îşi mai poate permite să ignore impactul economic al încălzirii globale,......
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Zero Gravity Center, un nou concept de leisure construit în jurul primului simulator de zbor indoor din România, se deschide ...
Cea mai mare baterie de stocare a energiei din România: s-a semnat finanțarea pentru BESS Gura Ialomiței faza a doua: 500 MWh în total
Cea mai mare baterie de stocare a energiei din România: s-a semnat finanțarea pentru BESS Gura Ialomiței faza a doua: ...
Aukera, platforma paneuropeană de stocare a energiei în baterii și energie din surse regenerabile, anunță astăzi semnarea ...
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele cinci ...