FAN Courier se extinde pe segmentul personal shopping. A lansat o platformă cu livrări în 60 de minute

FAN Courier a lansat o aplicație și platformă de personal shopping, cu livrare între 45 și 60 de minute, al cărei prim client dintre marii retaileri este Auchan. Alte 30 de magazine online s-au înrolat până acum în platforma care și-a propus ca în primele 12 luni de activitate să depășească 10 milioane de lei. Până la finalul anului, toate comenzile vor beneficia de transport cu cost unic de 1 leu.
Alina Stanciu - lun, 06 dec. 2021, 14:10
FAN Courier se extinde pe segmentul personal shopping. A lansat o platformă cu livrări în 60 de minute

FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, a lansat o platformă online de personal shopping cu livrare în 45-60 de minute, destinată retailerilor online. Platforma FAN Delivery este funcțională din această lună și va fi dezvoltată în mai multe etape. Pentru început, opțiunea de livrare va fi valabilă doar în București, livratorii vor fi disponibili la orice oră (în funcție de programul magazinelor – n.n.) iar livrarea se va efectua în maximum 60 de minute de la momentul finalizării comenzii. În cea de-a doua etapă, compania își propune să se extindă în mediul urban relevant din România, în 2022 obiectivul fiind să acopere primele 10 orașe mari din țară.

Platforma de personal shopping își propune ca, în primele 12 luni de activitate, să depășească 10 milioane de lei și o medie zilnică de 350 de comenzi.

Începând cu trimestrul al doilea din 2022, FAN Delivery țintește extinderea în cele mai mari cinci orașe din țară, iar până la finalul anului viitor își propune să fie prezentă în 10 orașe.

Printre clienți se numără deja retailerul alimentar Auchan, care a listat în platformă peste 7.000 de articole din hipermarketuri, și alți aproximativ 30 de furnizori de produse cosmetice, farmaceutice, flori, papetărie, cărți. În ceea ce privește costurile de transport, până la finalul anului, toate comenzile vor beneficia de cost unic, de 1 leu.

”FAN Delivery este o soluție care răspunde unei cereri nou apărute în piața din România – livrarea în aceeași zi, o rezultantă a creșterii apetitului pentru cumpărături online pe fondul diversificării cererii. FAN Delivery este o platformă independentă de FAN Courier, care beneficiază de know-how-ul pe care l-am acumulat în FAN Courier, dar are o abordare proprie, perfect adaptată noilor nevoi ale clienților. Este o companie cu propria strategie de dezvoltare, cu obiective clare pe termen scurt și lung”, a declarat Adrian Mihai, președintele Consiliului de Administrație al FAN Delivery, unul dintre fondatorii FAN Courier.

Cum funcționează FAN Delivery

Echipa de start a FAN Delivery numără peste 50 de livratori care își vor desfășura activitatea într-o variantă hibrid, beneficiind și de ajutorul curierilor FAN, atunci când va fi necesar. Pentru livrare, FAN Delivery va folosi o flotă care include parțial vehicule FAN Courier, dar și vehicule de la subcontractori. Livratorii FAN Delivery se vor deplasa cu biciclete, scutere și autovehicul

În lista serviciilor nu va fi inclus serviciul de livrare produse preparate gătite – mâncare, patiserie sau cofetărie.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...