1EUR = 4.7315 RON | Bucureşti 34 º

Companii

Fantoma Dac Air a pus poprire de 19 mil. USD pe conturile statului şi pe acţiunile a 65 de companii

Fosta companie aeronautică Dac Air a început executarea unor popriri în valoare de peste 19,3 milioane de dolari, asupra activelor Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), potrivit declaraţiilor oficialilor instituţiei, date pentru ECONOMICA.NET. Popririle blochează o parte din conturile AAAS, dar şi pachete de acţiuni la 65 din companiile din portofoliul acesteia. Dac Air este o companie, inactivă în domeniul său, controlată direct, până nu demult, de omul de afaceri George Constantin Păunescu, celebru în anii '90 pentru afacerile cu statul.

26 iul, 2013 | | ECONOMICA.net

„SC DAC AIR a somat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) pentru plata a 19.342.656 USD, echivalent în lei",   potrivit reprezentanţilor instituţiei statului.

Somaţia a fost urmată de începerea execuţiei silite.

Compania Dac Air, controlată oficial de omul de afaceri George Constantin Păunescu până nu demult, „a început executarea silită prin poprirea atât a conturilor AAAS de la Eximbank şi la Trezoreria Bucureşti, cât şi a unor pachete de acţiuni de la 70 de societăţi comerciale din portofoliul AAAS", spun reprezentanţii Autoriăţii.

De fapt, sunt în joc 65 de companii, celelalte 5 care fac parte din pretenţiile Dac Air, scăpând anterior de „ocrotirea“  AAAS.

Dincolo de pierderile de bani cash ale statului, poprirea blochează dezvoltarea sau măcar soarta activelor multora dintre cele 65 de companii.

„Nu putem face mai nimic până nu se lămureşte problema", a declarat, pentru ECONOMICA.NET, directorul general al uneia dintre companii, care activează, totuşi, într-un domeniu cu o mare expansiune în ultimii ani.

Dac Air a câştigat în Instanţă două dintre litigiile deschise împotriva AAAS, „în vederea recuperării prejudiciului efectiv, suferit de societate, şi beneficiile nerealizate, ca urmare a neefectuării la timp a vărsămintelor angajate de BANCOREX SA", potrivit răspunsurilor oficialilor AAAS, date la întrebările ECONOMICA.NET.

AAAS a contestat executarea silită a pachetelor de acţiuni şi are în instanţă cereri de suspendare a efectelor sentinţelor irevocabile.

 

Ecoul unui mare faliment bancar

Bancorex (fosta Bancă Română de Comerţ Exterior - BRCE) se angajase, în 1996, să finanţeze firma Dac Air prin participarea, ca acţionar, la capitalul social al acesteia, cu 20,8 de milioane de dolari.

Bancorex a plătit doar 6,8 milioane de dolari, după care a evitat falimentul doar prin absorbţia de către BCR. Partea viabilă a băncii a fost preluată de Banca Comercială Română (BCR), iar creditele neperformante şi toate litigiile au rămas în sarcina actualei AAAS, aceeaşi cu FPS, AVAB, sau AVAS, diferitele denumiri din diferite perioade ale existenţei sale.

Participaţia fostei Bancorex la Dac AIR a fost transferată către predecesoarea actualei AAAS.

Autoritatea plăteşte, în noiembrie 2004, în virtutea unui „contract de tranzacţie", echivalentul a 15,68 de milioane de dolari, companiei Dac Air, prin  OP nr.931/30.11.2004.

Compania era  controlată încă, la acea dată, de George Constantin Păunescu, potrivit datelor AAAS.

Şi, deja din 2002, Dac AIR începuse seria litigiilor împotriva AAAS, prin care a cerut periodic daune pentru prejudiciile pentru afacerile nerealizate. Dintre toate acţiunile deschise în Justiţie de Dac AIR, două, datând din 2004 şi 2005, s-au soldat fiecare cu soluţii definitive şi executorii împotriva AAAS, fiecare de câte  9.671.328 USD.

Oficialii AAAS mai cred încă în suspendarea executării popririlor, chiar dacă recunosc că una dintre sentinţe este irevocabilă.

 

65 de companii poprite

Cele 65 de companii au atras atenţia petenţilor de la Dac Air, chiar dacă majoritatea nu au activele contabile mai mari de 10 milioane de lei (cu câteva excepţii, vezi TABELUL). Au, însă, datorii de multe ori mai mari decât activele şi, aproape fără excepţie, au pierderi, potrivit ultimelor bilanţuri publicate.

Cele mai multe companii dorite de Dac Air au capitaluri proprii negative (datorii mai mari decât valoarea activelor, indiciu aproape sigur de faliment). Multe chiar sunt în diferite stadii de insolvenţă şi, probabil, drepturile litigioase vor fi constituind atracţia, în caz că vechiul argument imobiliar nu mai este valabil.

Ce altceva decât o „atracţie secretă“ să fi stârnit intersul Dac Air pentru fabrica de îngheţată Mercur Trading, care avea active de un milion de lei, dar datorii de 110 milioane, potrivit ultimului său bilanţ raportat la Ministerul Finanţelor?

Altfel, interesul pentru o firmă cu sediul pe strada Monetăriei, la doi paşi de Piaţa Victoriei, sau pentru fabrica de echipamente periferice FEPER, care inca mai are profit, este mai uşor de explicat.

În fine, multe companii aveau mulţi bani cash în conturi, potrivit ultimelor raportări.

AAAS deţine încă, formal, pachete de control (peste 33% din acţiuni) la 26 din cele 65 de companii ale căror deţineri au început să fie preluate de Dac Air.

Printre cele 26 de companii la care AAAS are pachete de control se numără nume sonore, dar fără reputaţia unor firme profitabile: compania de exploatare a vagoanelor restaurant Varored Bucureşti (99% deţinută de AAAS), Horticola Bucureşti (97%), Republica Bucureşti (90%), BTT (88%), Aversa Bucureşti (66%), ICE Felix Computers (46%), SOV Invest (40%), Zahăr Fundulea (39%), NETWORK  PRESS CONCEPT (fostul Rodipet, 51%).

Aversa,  ICE Felix şi Rodipet s-au confruntat cu falimentul. De asemenea şi SOV Invest şi altele, mai puţin cunoscute.

 Mai trebuie spus că unele companii, ca Varored, sau Biroul de Turism pentru Tineret, nu se mai ocupă cu cea ce le-a făcut cunoscute, ci cu închirierea imobilelor proprii sau ale altora.

La alte companii, precum Energoconstrucţia Bucureşti şi Aviaţia Utilitară  Bucureşti, AAAS are pachete semnificative (9%, în aceste doupă cazuri), sau nesemnficative, ca acela de la Ana Electric (Electronic), de 3%.

Sau poate patronii Dac Air îşi doresc să fie partenerii firmei Steilmann, acţionar imajoritar al casei de modă Coral, ori să aibă jumătate de procent din altădată celebrele Galeriile Victoria din Bucureşti.

Sunt şi companii relativ mari şi profitabile printre pretenţiile Dac Air, chiar dacă nu mai are prea multe acţiuni de proprit, de exemplu, la Biofarm,  sau Elvila.

 

Din istoria unei „inginerii financiare"

În 2004, când obţinea prima decizie de executare la tribunal, Dac AIR era controlată direct de omul de afaceri George Constantin Păunescu, prin firma celebră, pe atunci,  G.C.&P. – General Consulting and Procurement SA.

Cam tot atunci a început viaţa expresiei „inginerie financiară" în presa românească, care a  folosit-o mereu peiorativ, de atunci, prin analogie cu afacerile GCP.

George Constantin Păunescu (GCP)  a declanşat involuntar uzul peiorativ al expresiei  în România, în urma unui interviu din Euromoney, în care povestea cum face avere speculând lacunele legislative care nu protejează statul.

În aceeaşi vreme, George Constantin Păunescu (GCP), mai era şi liderul Uniunii Generale a Industriaşilor Români (UGIR), şi îl primea la Bucureşti pe omologul său de la Moscova, care spunea ziariştilor că Romînia va intra în Uniunea Europeană odată cu Rusia.

Potrivit informaţiilor din presă, Dac Air ar fi controlată în continuare de familia Păunescu, deşi a vândut 88% din acţiunile companiei unei firme necunoscute, World Capital NY Corporation, reprezentată la un moment dat de Elan Schwartzenberg (fostul soţ al vedetei tv Mihaela Rădulescu).

De altfel, adresele celorlalţi acţionari ai Dac Air, aproape coincid cu cea a acesteia, şi cu a altor vehicule ale familiei Păunescu. La Dac Air, mai au deţineri Eastern European Consultant SRL (0,6%), IRI Capital SA (3%), Petrogec SRL (0,4%).  AAAS  are, formal, 8% din Dac Air.

Nu este sigur dacă World Capital NY Coportion mai este o firmă înregistrată.

Nici George Constantin Păunescu, nici  Elan Schwartzenberg nu au răspuns solicitărilor ECONOMICA.NET, până în prezent.

 

Relatările oficiale

Dac AIR este în prezent o firmă cu pierderi de peste 4,4 milioane de lei, înregistrate la venituri de nici un milion de lei, potrivit Ministerului Finanţelor. Are cheltuielir de peste 5 milioane de lei. Şi mai are „capitaluri“ de peste 31 de milioane de lei.

Pe de altă parte Dac Air deţine împotriva Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, succesoarea AVAS) două titluri executorii:

1. „Sentinţa comercială rămasă definitivă şi irevocabilă",  prin care AAAS a fost obligată să plătească societăţii Dac Air SA suma de 9.671.328 USD cu titlu de prejudiciu suferit de aceasta din urmă, şi cheltuieli de judecată în sumă de un sfert de milion de lei (256.512,54 lei).

2. Printr-o altă „decizie civilă rămasă definitivă şi care este executorie", AAAS a fost „obligată să plătească aceleiaşi Dac Air SA, aceeaşi sumă de 9.671.328 USD (echivalent în lei la data plăţii, funcţie de cursul oficial leu-dolar stabilit de BNR)", potrivit răspunsurilor date de AAAS la întrebările ECONOMICA.NET.

Istoria Dac Air nu ar fi început, probabil, fără finanţarea venită de la cea mai mare băncă românească predecembristă, Bancorex (BRCE). Aceasta era, de fapt singura bancă comercială românească veritabilă înainte de 1990.

Iată istoria parteneriatului Bancorex - Dac Air - AAAS, în prezentarea integrală a oficialilor acesteia din urmă:

„În anul 1996, acţionarii DAC AIR au hotărât intrarea BANCOREX SA în cadrul societăţii, ca nou acţionar, şi majorarea capitalului social al societăţii cu 200.000 lei (RON) (sau 2.000.000.000 lei (ROL)), reprezentând aportul noului acţionar BANCOREX.

Acţionarii DAC AIR au încheiat o Convenţie cadru, nr.1345/1996, prin care valoarea de achiziţie a celor 2.000.000 de acţiuni nou emise, subscrise de BANCOREX SA, să fie de 20.800.000 USD (8 % din capitalul social după majorare cu aportul BANCOREX).

Suma urma să fie plătită în tranşe anuale, în perioada 1996 – 1998, în rate în valoare de 1~1,6 mil.USD.

Din această sumă, BANCOREX a plătit doar 6.800.000 USD, reprezentând obligaţia de plată de până la 11.12.1996.

După fuziunea BCR cu BANCOREX, DAC AIR a acţionat în judecată BCR SA, solicitând obligarea BCR la executarea în integralitate a Convenţiei cadru nr.1345/1996 – proces soluţionat în favoarea DAC AIR.

AAAS a intrat ca parte în litigiul dintre DAC AIR şi fosta BANCOREX, în baza OG nr.39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Bancorex SA şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu BCR, şi a OUG nr.85/2004 privind modificarea art.15 din OUG nr.18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acţiuni ale BCR către BERD şi International Finance Corporation, precum şi către Asociaţia Salariaţilor Băncii Comerciale Române S.A.

Participaţia fostei BANCOREX la DAC AIR a fost transferată către AAAS.

La data de 24.11.2004, AAAS a încheiat, cu reclamanta DAC AIR şi acţionarii acesteia (...), contractul de tranzacţie înregistrat la AAAS cu nr.17669/25.11.2004, prin care Autoritatea s-a obligat să achite DAC AIR suma de 15.680.000 USD. Cu OP nr.931/30.11.2004, AAAS a achitat DAC AIR suma de 15.680.000 USD (echivalent în lei)“.

Acţionarii Dac Air la data respectivă erau „(G.C.&P. – General Consulting and Procurement SA; Petrogec SA, IRI – Institutul Român de Investiţii SA, devenit IRI Capital SA; World Capital NY Corporation.

După încheierea tranzacţiei cu AAAS, acţionarii DAC AIR, întruniţi în şedinţă AGA, hotărăsc să continuie acţiunile în instanţă, în vederea recuperării prejudiciului efectiv suferit de societate şi beneficiile nerealizate ca urmare a neefectuării la timp a vărsămintelor angajate de BANCOREX SA. Astfel, DAC AIR a declanşat noi litigii împotriva AVAS:

*      pentru anul 2002 – 2 litigii, pierdute definitiv şi irevocabil de SC DAC AIR SA;

*       pentru anul 2003 – nu s-au formulat pretenţii;

*       pentru anul 2004 – s-au declanşat 2 litigii, din care unul a fost pierdut irevocabil de DAC AIR, iar cel de-al doilea, având ca obiect pretenţii în sumă de 9.671.328 USD, aferente perioadei 01.01.2004 – 31.12.2004, şi cheltuieli de judecată, se află în derulare.

*       pentru anul 2005, pentru care DAC AIR a cerut de asemenea prejudiciu suferit – s-au declanşat tot 2 litigii, din care: unul a fost pierdut irevocabil de DAC AIR, iar cel de-al doilea, având ca obiect pretenţii în sumă de 9.671.328 USD, aferente perioadei 01.01.2005 – 31.12.2005, şi cheltuieli de judecată se află în rejudecare, în faza de recurs declarat de AAAS faţă de soluţia nefavorabilă Autorităţii.

Termenul de judecare este pe data de 14.02.2014;

Urmare a soluţiilor defavorabile AAAS, pentru anii 2004 şi 2005, SC DAC AIR a somat AAAS pentru plata sumelor de 9.671.328 USD, pentru fiecare din cei doi ani (total pretenţii: 19.342.656 USD, echivalent)", îşi încheie relatarea serviciul de comunicare al AAAS.


Va plăti AAAS?

Răspunsurile instituţiei care administrează (o partre din ) activele statului, privind executarea silită la care Dac AIR o supune, nu sunt edificatoare.

„Poprirea asupra acţiunilor administrate de AAAS este nelegală, deoarece AAAS  are doar calitatea de administrator al acţiunilor statului şi nu poate fi executată silit prin poprirea acţiunilor administrate, întrucât aceasta insituţie nu este proprietara acţiunilor, iar pe calea executării silite pot fi valorificate numai bunurile debitorului, nu şi cele aflate în administrarea acestuia", spun reprezentanţii AAAS, în răspunsurile date la întrebările ECONOMICA.NET, „înregistrate la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului sub nr. P/22149/31.05.2013".

Împotriva actelor de executare silită considerate nelegale AAAS, „au fost formulate contestaţii la executare / suspendare executare, dosare care se afla în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată".

În ceea ce priveşte şansele de recuperare în instanţa a acţiunilor „poprite de către creditorul SC DAC AIR SA", oficiali AAAS menţionează că, „în unele cauze au fost admise irevocabil contestaţiile la executare formulate de către AAAS, fiind anulate aceste acte de executare nelegale.

În cazul celui de-al doilea titlul executoriu, „AAAS a declarat recurs, solicitând totodată şi suspendarea executării deciziei, aflată în curs de soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecata la data de 19.02.2014", spun reprezentanţii instituţiei.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO