FAO recomandă majorarea producției de carne ca răspuns la provocările de sănătate din țările sărace

Lumea trebuie să majoreze producţia de carne pentru a răspunde la foamea răspândită şi lipsurile de nutrienţi cu care se confruntă oamenii din ţările în curs de dezvoltare, susţine ONU, chiar dacă în paralel a cerut cetăţenilor din ţările bogate să mănânce mai puţine proteine animale, transmite Financial Times.
Ion Dobreanu - D, 10 dec. 2023, 14:57
FAO recomandă majorarea producției de carne ca răspuns la provocările de sănătate din țările sărace

Aceste concluzii se regăsesc într-o foaie de drum pentru ca sistemul alimentar mondial să ajute la limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, publicată duminică de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) cu ocazia conferinţei COP28 de la Dubai.

Mai multe tipuri de proteine, micronutrienţi, grăsimi şi carbohidraţi găsiţi în carne, ouă şi produse lactate nu pot fi obţinute în mod adecvat din hrana pe bază de plante, a declarat economistul şef de la FAO, Maximo Torero.

„Este nevoie să fie produse mai multă carne şi lactate pentru că există un număr mare de ţări unde este un sub-consum de aceşti nutrienţi şi aceste produse”, a spus Maximo Torero pentru Financial Times. În acelaşi timp, „există unele părţi care supraconsumă carne şi deci au probleme de sănătate”, a adăugat Torero.

Raportul FAO susţine că producţia de carne ar trebui să fie intensificată „în locaţiile relevante, Torero citând drept exemple Ţările de Jos şi Noua Zeelandă.

Punctul de vedere al FAO cu privire la producţia de carne a alarmat organizaţiile pentru protecţia mediului, care susţin în continuare că singura modalitate pentru a limita creşterea temperaturii globale este prin reducerea creşterii intensive a animalelor. „Este esenţial să facem tranziţia la a produce mai puţină carne şi nu mai multă”, spune Alex Wijeratna, director la ONG-ul Mighty Earth.

Sistemul agroalimentar mondial este responsabil pentru o treime din toate emisiile de gaze cu efect de seră iar creştere animalelor este cel mai mare contributor. Cu toate acestea, sectorul creşterii animalelor este vizat mai puţin decât alte industrii care emit mari cantităţi de gaze cu efect de seră, precum aviaţia sau petrolul şi gazele.

Torero a spus că modalitatea de a merge înainte este ca ţările care „sunt foarte eficiente în creşterea animalelor”, cum este cazul Ţării de Jos şi Noii Zeelande, să producă mai multă carne şi lactate pe care să le expedieze apoi la nivel mondial.

Totuşi, tocmai aceste ţări îşi reduc producţia de carne pentru a putea atinge ţintele obligatorii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a spus Torero. Fermierilor din Ţările de Jos li s-a spus să reducă turmele de animale şi să abandoneze sectorul pentru a ajuta ţara să îşi reducă la jumătate emisiile de azot până în 2030. Asta ar putea încuraja alte ţări, cu modele de producţie mai puţin eficiente, să îşi majoreze producţia de carne pentru a acoperi cererea mondială, în creştere, ceea ce ar putea avea drept rezultat emisii mai mari, a adăugat Torero.

În timp ce 735 de milioane de oameni din întreaga lume nu au mâncare suficientă, ţările avansate produc cantităţi mari de alimente risipite.

Studiile separate ale ONU estimează că 14% din alimentele din lume, evaluate la 400 de miliarde de dolari, sunt pierdute anual între recoltare şi piaţa de retail, iar alte 17% sunt pierdute la nivelul lanţurilor de retail şi la consumatori.

 

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...