Farmacia din Ploieşti: Citostaticele de la Unifarm nu au fost exportate, ci distribuite în ţară

Reprezentanţii farmaciei Melisa Farm din Ploieşti spun că medicamentele oncologice cumpărate de la Compania Naţională Unifarm nu au fost exportate, ci trimise către distribuitori din România, precizând că nu ştiau care sunt stocurile "reale" ale Unifarm şi că nu au legătură cu criza citostaticelor.
Economica.net - mar, 02 apr. 2013, 18:31
Farmacia din Ploieşti: Citostaticele de la Unifarm nu au fost exportate, ci distribuite în ţară

Farmacia Melisa Farm din Ploieşti a dat publicităţii, marţi, un comunicat de presă în care precizează că nu a făcut export de citostatice în spaţiul comunitar şi nu are nicio legătură cu criza medicamentelor oncologice.

Reprezentanţii Melisa Farm din Ploieşti consideră că Ministerul Sănătăţii a făcut o „confuzie gravă” atunci când farmacia a fost nominalizată drept achizitor de citostatice în scopul exportului paralel în spaţiul intracomunitar.

Conform sursei citate, farmacia „îşi desfăşoară activitatea într-o ramură distinctă a Societăţii Melisa Farm SRL, cu sediul în Ploieşti” şi este, din punct de vedere legal, un punct de lucru cu activitate şi adresă distinctă faţă de celelalte ramuri de activitate ale societăţii comerciale Melisa Farm.

Reprezentanţii farmaciei mai susţin că în aceste circumstanţe „s-a produs o confuzie gravă la nivelul Ministerului Sănătăţii în sensul nominalizării farmaciei Melisa ca fiind achizitor de produse oncologice (citostatice) în scopul exportului paralel al acestora în spaţiul intracomunitar”.

În documentul citat se menţionează că Melisa Farm deţine într-adevăr un punct de lucru autorizat în vederea distribuţiei angro de „medicamente de uz uman”, inclusiv medicamente oncologice, şi că acest punct de lucru a cumpărat de la Unifarm medicamente oncologice pe care nu le-a exportat în Uniunea Europeană, ci le-a trimis către distribuitori din România.

Reprezentanţii Melisa Farm mai precizează că medicamentele cumpărate erau aproape de expirarea termenului de valabilitate şi că farmacia nu avea de unde să cunoască stocurile reale ale Unifarm, astfel încât firma din Ploieşti nu poate fi acuzată că ar avea legătură cu criza citostaticelor din România.

„Precizăm, totodată, că potrivit raporturilor comerciale dintre C.N. Unifarm şi societatea Melisa Farm, cu punct de lucru – distribuţie angro de medicamente de uz uman – s-au achiziţionat de către aceasta din urmă produsele oncologice (Alkeran, Leukeran, Puri-nethol) ce fac obiectul confuziei ministeriale, ca urmare a ofertei transmise acesteia de către C.N. Unifarm. C.N. Unifarm a ofertat vânzarea acestor produse oncologice, inclusiv către societatea Melisa Farm – cu punct de lucru distinct – distribuţie angro de medicamente de uz uman – având interesul de a evita producerea unei pagube însemnate, deoarece aceste produse nu i-au fost achiziţionate de către spitale (în lipsa fondurilor de la stat), iar termenele de valabilitate a acestora urmau să se împlinească în scurt timp. Menţionăm că medicamentul Alkeran, cu termen de valabilitate 31 martie 2013, a fost achiziţionat de către societatea Melisa Farm la data de 24 ianuarie 2013, cu mai puţin de două luni până la împlinirea termenului de valabilitate, la fel ca în cazul medicamentului Leukeran, al cărui termen de valabilitate era mai mic de 1 an, respectiv 31 august 2013, fiind achiziţionat începând cu decembrie 2012”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Melisa Farm, prin intermediul unei case de avocatură.

În acelaşi document, reprezentanţii farmaciei din Ploieşti apreciază că „acuzele ministeriale cu privire la criza de medicamente oncologice de pe piaţa românească produsă de achiziţia de către subscrisa a acestora este total nejustificată, având în vedere cantitatea destul de redusă achiziţionată”.

Societatea Melisa Farm susţine că nu avea cum să cunoască şi să acceadă la informaţii despre stocurile „reale” din aceste medicamente oncologice ale Unifarm, iar faptul că aceste medicamente, în cantităţile respective, „i-au fost ofertate spre achiziţie” de către Unifarm „nu i-au creat în niciun moment posibilitatea de a prevedea survenirea unei crize pe piaţa românească de profil”.

Documentul precizează că „şi în cazul acuzelor ministeriale privind exportul paralel de produse oncologice de către Farmacia Melisa către distribuitori din state membre ale UE, s-a produs o eroare nejustificată, în sensul că Melisa Farm, prin punctul său de lucru autorizat pentru distribuţie angro de medicamente de uz uman, a achiziţionat produsele oncologice respective şi le-a vândut mai departe către distribuitori din România si nicidecum nu a livrat produse de acest gen în spaţiul intracomunitar”.

În acest context, cei de la Melisa Farm susţin că „doresc prezentarea reală a situaţiei de fapt”, iar „confuzia ce a intervenit la nivel ministerial şi nu numai” a cauzat prejudicii de imagine societăţii Melisa Farm SRL „prin implicarea acesteia în criza de medicamente existentă şi prin acuzaţia că ar fi parte dintr-un grup al cărui interes suprem ar fi acela de a creşte preţul medicamentului de gen pe piaţa românească”.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, luni, că va semna un ordin de suspendare până la sfârşitul anului a exportului paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate. Decizia vine după ce, potrivit ministrului, o farmacie din Ploieşti ar fi cumpărat de la Compania Naţională Unifarm trei medicamente pentru cancer, pe care ulterior le-ar fi exportat.

Ministrul mai spunea că, începând din octombrie 2012 şi până în ianuarie 2013, au fost livrate de către Unifarm trei medicamente oncologice, Alkeran, Leukeran şi Purinethol, esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse.

În urma investigaţiilor ulterioare realizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) s-a dovedit că Melisa Farm SRL din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm aceste produse, a livrat prin depozitul aflat în spatele ei în ţările europene, prin export paralel, aceste medicamente. Practic, farmacia a dat comandă la Unifarm, după care a livrat aceste medicamente către propriul depozit, care le-a scos din România prin activitatea de export paralel, arăta MS.

În ceea ce priveşte medicamentul Alkeran, spitalele au comandat, începând cu octombrie 2012, doar 110 cutii, restul de 844 de cutii fiind livrate prin farmacii cu circuit deschis, dintre care 381 de cutii unei singure farmacii – Melisa Farm SRL.

Din medicamentul Purinethol, 206 cutii au fost livrate spitalelor, iar din restul de 2.919 cutiile eliberate prin farmacii cu circuit deschis, 2.300 au fost livrate prin farmacia Melisa Farm SRL Ploieşti.

În privinţa Leukeranm, 220 de cutii au fost comandate şi primite de către spitale, iar din restul de 3.972 de cutii, 2.821 au fost livrate tot la Melisa Farm, a mai precizat MS.

„Abia în luna martie, am fost informaţi de către ANMDM că această farmacie, prin depozitul aflat în spatele său, exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia”, explica ministrul.

În acelaşi context, demnitarul a arătat că, dacă n-ar fi fost exportate citostatice, acestea ar fi asigurat necesarul până în august 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Titlurile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. Românii au luat cu asalt ediția din octombrie
Titlurile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. Românii au luat cu asalt ediția din octombrie
Titlturile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. FIDELIS V din 2024, ediția de toamnă, desfășurată între 2 - 11 octombrie 2024, a înregistrat trei recorduri notabile...
Chinezii au fabricat cea mai mare turbină eoliană offshore din lume, de 26 MW
Chinezii au fabricat cea mai mare turbină eoliană offshore din lume, de 26 MW
O turbină eoliană offshore de 26 MW a ieșit de de pe linia de producție a companiei Dongfang Electric Corporation (DEC) ...
Important pentru toți clienții băncilor. S-a lansat primul serviciu românesc pentru plăți instant cu mobilul, cu CEC Bank în prim plan. Clienții căror bănci îl pot folosi deja
Important pentru toți clienții băncilor. S-a lansat primul serviciu românesc pentru plăți instant cu mobilul, cu CEC ...
TRANSFOND, Asociația Română a Băncilor și întreaga comunitate bancară din România anunță că noul sistem RoPay ...
Deficitul contului curent a crescut cu aproape 30 % în primele opt luni din 2024, la 17,858 miliarde euro
Deficitul contului curent a crescut cu aproape 30 % în primele opt luni din 2024, la 17,858 miliarde euro
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele opt luni din 2024, un deficit de 17,858 miliarde euro, ...