FBI anchetează oficiali americani suspectaţi că ar fi oferit informaţii unui reporter New York Times

 Biroul Federal de Investigaţii din SUA a monitorizat email-urile şi telefoanele unor oficiali americani pentru a afla care este sursa ce a oferit informaţii unui jurnalist al New York Times pentru un articol despre Iran, anunţă cotidianul new-yorkez.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 13:48
FBI anchetează oficiali americani suspectaţi că ar fi oferit informaţii unui reporter New York Times

Ziarul New York Times susţine că agenţi FBI au intervievat mai mulţi oficiali americani, monitorizând registrele telefonice ale acestora şi email-urile pentru a afla care era sursa unui articol despre rolul Casei Albe în atacuri cibernetice care au vizat instalaţii nucleare iraniene.

Autorul articolului este jurnalistul New York Times David Sanger, iar agenţii FBI au încercat să afle dacă oficiali de la Casa Albă, din cadrul Pentagonului sau serviciilor de informaţii au comunicat cu acesta pe tema materialului despre Iran.

Săptămâna trecută, ziarul Washington Post a relatat că autorităţile federale americane l-au monitorizat intens pe un jurnalist al postului Fox News în cursul anului 2010, într-o anchetă privind scurgeri de informaţii clasificate despre Coreea de Nord.

Cazul intervine în contextul în care Administraţia Obama este criticată dur pentru încălcarea libertăţii presei după monitorizarea registrelor telefonice ale agenţiei Associated Press. Preşedintele Barack Obama a justificat acţiunea procurorilor de solicitare a registrelor apelurilor telefonice ale AP, argumentând că unele scurgeri de informaţii secrete în presă „puteau pune în pericol vieţile oamenilor”. Obama a subliniat că este necesar să se ajungă la o stare de echilibru între imperativele siguranţei naţionale şi protejarea libertăţii de exprimare. Pe fondul scandalului, Reince Priebus, preşedintele Consiliului naţional de conducere al Partidului Republican din SUA, a cerut demisia procurorului general Eric Holder. Secretarul Justiţiei a explicat că autorităţile din SUA au decis monitorizarea apelurilor telefonice ale agenţiei Associated Press pentru că era un caz „foarte grav”, care expunea riscurilor „cetăţeni americani”, fiind vorba de informaţii despre un complot al reţelei Al-Qaida.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...