FBI-ul anchetează o serie de atacuri informatice realizate de susţinători ai SI

Economica.net
09 03. 2015
image_resizer_07715200

Site-urile devenite ţinte ale acestor atacuri – între care un site dedicat curselor de maşini din Ohio, un centru de caritate din Missouri şi o biserică din Canada – au fost modificate prin apariţia unor imagini cu steagul negru al grupării islamiste radicale.

Alte atacuri de acest gen au fost semnalate în statele Montana, New York, Massachusetts şi Minnesota.

FBI-ul, care are cunoştinţă de aceste atacuri, a afirmat că ‘a contactat entităţile în cauză’. Cu toate acestea, potrivit unui expert pe probleme de securitate citat de NBC, este puţin probabil ca aceste atacuri cibernetice să aibă o ‘legătură reală’ cu SI.

Duminică, aceste atacuri s-au îndreptate către Europa, cu piratarea site-ului unui centru de luptă împotriva violului din Dublin. Inscripţia ‘Piratat de Statul Islamic. Suntem peste tot’, însoţită de un fundal sonor asociat grupării, a apărut pe site-ul asociaţiei.

FBI-ul şi Departamentul pentru Securitate Internă a cerut joi forţelor de poliţie americane să fie deosebit de vigilente în legătură cu eforturile de recrutare a unor tineri occidentali de către gruparea SI, după arestarea unui tânăr de 17 ani în Virginia.