Fechet: Pe 14 decembrie, cel mai probabil, CJUE va condamna România pentru că nu a închis 31 de depozite de deşeuri

Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) va condamna, cel mai probabil pe 14 decembrie, statul român într-o cauză legată de neînchiderea a 31 de depozite industriale, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
AGERPRES - lun, 20 nov. 2023, 11:55
Fechet: Pe 14 decembrie, cel mai probabil, CJUE va condamna România pentru că nu a închis 31 de depozite de deşeuri

„Pe 14 decembrie, cel mai probabil, Curtea Europeană de Justiţie va condamna statul român într-o cauză legată de neînchiderea, neecologizarea unor depozite de deşeuri. Din lista celor 101 de depozite, în legătură cu care am fost condamnaţi deja în 2018, am reuşit să închidem doar o parte, iar astăzi când discutăm sunt încă 31 astfel de depozite industriale neecologizate. Acestea, din păcate, vor pune România în situaţia în care nu doar să fie condamnată, dar există un risc major să fim condamnaţi cu sancţiuni pecuniare. Adică, în loc să investim banii în şcoli, în grădiniţe, în drumuri şi în alte investiţii de care avem atât de mare nevoie, o să trebuiască să plătim amenzi şi penalităţi”, a afirmat Fechet, scrie Agerpres.

România era obligată să închidă şi să reabiliteze gropile de gunoi (municipale şi industriale) care nu respectă standardele, până la data de 16 iulie 2009, moment la care existau 109 depozite neconforme de deşeuri.

Din cauza progreselor lente, Comisia Europeană (CE) a decis să aducă această problemă în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în luna februarie 2017. Hotărârea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până în 2020. De altfel, până în luna ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, sigilarea şi regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu fuseseră încă planificate, aprobate sau iniţiate. De aceea, forul european a decis să trimită României o scrisoare de notificare formală, după decizia CJUE.

În luna februarie a anului trecut, România a fost dată din nou în judecată de Comisia Europeană, pentru că nu a închis toate cele 68 de gropi de gunoi neconforme.

Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România) organizează, luni, simpozionul dedicat gestionării şi reciclării deşeurilor, cu accent pe soluţii pentru Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR).

Te-ar mai putea interesa și
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, depăşind proiecţia iniţială de 3,3 miliarde de dolari, potrivit unui......
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea Himalaya
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea ...
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la graniţa cu China, a crescut ...