Fed menţine dobânda şi semnalează că ar putea adopta noi măsuri de stimulare a economiei

Rezerva Federală a SUA (Fed) a avertizat, miercuri, că ritmul de creştere a economiei americane, cea mai mare din lume, a încetinit şi a indicat noi măsuri de stimulare a creşterii, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 19:22
Fed menţine dobânda şi semnalează că ar putea adopta noi măsuri de stimulare a economiei

Fed a menţinut dobânda cheie în banda de variaţie de 0-0,25% şi a reiterat angajamentul de a păstra acest nivel minim record cel puţin până la sfârşitul anului 2014.

„Activitatea economică a încetinit într-o oarecare măsură în prima jumătate a anului. Fed va urmări îndeaproape datele privind evoluţia economică şi financiară, urmând să asigure sprijin suplimentar în funcţie de necesităţi pentru a promova o recuperare mai puternică şi pentru a susţine îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa muncii, în contextul stabilităţii preţurilor”, se arată într-un comunicat al Fed, publicat la finalul unei şedinţe de politică monetară desfăşurată pe parcursul a două zile.

Preşedintele Fed, Ben Bernanke, a evitat să suplimenteze măsurile de sprijinire a economiei, în pofida consumului mai slab, a încetinirii creşterii economice şi a menţinerii şomajului la 8,2%.

Înaintea următoarei şedinţe a conducerii Fed, din 12 septembrie, Bernanke şi conducerea băncii centrale americane trebuie să evalueze rapoartele privind şomajul din lunile iulie şi august, în timp ce Banca Centrală Europeană ar putea lua decizii importante pentru a combate criza datoriilor din zona euro, care afectează puternic şi economia SUA.

Fed a anunţat că va continua preschimbarea portofoliului de datorii pe termen scurt, în valoare de 667 miliarde de dolari, pentru maturităţi pe periodă mai lungă, în încercarea de a coborî costurile de împrumut pe durată mai lungă.

De asemenea, banca va reinvesti fondurile obţinute din obligeţiunile garantate ipotecar care ajung la maturitate în instrumente similare.

Peste 10% din economiştii consultaţi de Bloomberg au estimate că Fed va anunţa miercuri noi runde de achiziţii masive de active, în timp ce aproape jumătate au afirmat că banca centrală ar putea lua o astfel de decizie abia în septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției....
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 ...
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...