Federaţia Agro-Star 2022 cere Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la intenția de reorganizare a APIA
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/apia-630x420.jpg)
Federaţia îşi exprimă îngrijorarea faţă de declaraţiile făcute în spaţiul public de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, cu privire la activitatea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi faţă de posibilitatea adoptării unor măsuri care ar putea afecta stabilitatea profesională şi drepturile salariaţilor instituţiei.
„APIA nu este o instituţie oarecare. Este una dintre instituţiile esenţiale ale agriculturii româneşti, prin care sunt gestionate şi plătite fonduri europene şi naţionale către fermieri. În spatele fiecărei plăţi, al fiecărui dosar şi al fiecărui termen procedural se află oameni care muncesc sub o presiune permanentă şi care poartă o responsabilitate uriaşă. Nu putem accepta ca aceşti oameni să fie transformaţi în ţapi ispăşitori pentru problemele administraţiei sau în victime ale unor măsuri de austeritate”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii federaţiei susţin că o eventuală reorganizare a APIA trebuie discutată în prealabil cu organizaţiile sindicale.
„Federaţia Agro-Star 2022 consideră că orice reorganizare a APIA trebuie să fie fundamentată, transparentă şi discutată în prealabil cu organizaţiile sindicale reprezentative. Dialogul social nu poate fi înlocuit de declaraţii făcute în presă. Dacă există un proiect de reorganizare a APIA, acesta trebuie prezentat partenerilor sociali, analizat împreună cu aceştia şi discutat cu cei care cunosc cel mai bine realitatea din instituţie: salariaţii şi reprezentanţii lor sindicali”, precizează sursa citată.
În acest context, organizaţia sindicală solicită Ministerului Agriculturii garantarea respectării drepturilor salariale şi profesionale ale angajaţilor APIA, clarificarea publică a oricăror intenţii privind reorganizarea sau reducerea personalului, respectarea acordului colectiv de muncă şi a legislaţiei privind dialogul social, precum şi consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Totodată, federaţia cere organizarea de urgenţă a unei întâlniri cu Federaţia Agro-Star 2022 şi Sindicatul Naţional APIA.
„Federaţia Agro-Star 2022 nu se opune eficientizării administraţiei. Se opune însă ferm unei eficientizări făcute pe spatele salariaţilor. Nu acceptăm ca angajaţii APIA să plătească preţul unor decizii administrative sau politice pe care nu ei le-au luat. Respectul pentru salariaţi înseamnă respect pentru agricultura României şi pentru fermierii care depind de funcţionarea corectă a APIA”, se mai arată în comunicat.
Federaţia precizează că va continua să apere drepturile şi interesele salariaţilor din agricultură şi că va utiliza „toate mijloacele sindicale şi legale” pentru protejarea acestora.