Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 iun. 2025, 21:53
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024

Suma reprezintă un profit semnificativ mai mare faţă de cel raportat în anul 2023, respectiv de 4,9 milioane de euro.

Preşedintele DFB, Bernd Neuendorf (goto), a făcut referire la consolidarea consistentă a bugetului şi l-a catalogat drept un mare succes.

”Avem capacitatea necesară de a adopta un rol semnificativ pentru a investi în special în dezvoltarea fotbalului în anii următori”, pe fondul creşterii semnificative a rezervelor, a spus preşedintele DFB.

Capitalul propriu a crescut cu mai mult de 21% la puţin sub 169 de milioane de euro.

Trezorierul DFB, Stephan Grunwald, a explicat că acest rezultat a fost realizat printre altele pe fondul unui management prudent, a rezultatelor excelente de marketing şi din vânzarea proprietăţilor federaţiei de la Frankfurt.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...