Femeie de 73 de ani decedată în aceeaşi zi în care a fost vaccinată anti-COVID; CNCAV: Cazul – în categoria evenimentelor coincidente

Economica.net
23 01. 2021
file_20200602_133924_h84m9r_12496500

„Astăzi, în jurul orei 19,00, Direcţia de Sănătate Publică Bacău a anunţat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecţiuni cronice. Din datele primite până la acest moment, persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19 în cursul zilei, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze. Aceasta a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a aceluiaşi spital, unde a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare”, precizează CNCAV, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, „informaţiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente”.

„Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, evenimentul coincident este definit ca „evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia”. La acest moment, cazul se află în observaţia DSP Bacău care va prezenta concluziile analizei”, subliniază CNCAV.