Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)

17 07. 2026
bucuresti 9876545678

Cum va fi vremea în Bucureşti – Vreme caniculară, cu maxime de 37 de grade şi minime de 22 de grade, până duminică seara

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă până duminică dimineaţa în 13 judeţe şi în Bucureşti, precum şi o informare de vreme deosebit de caldă, ce vizează întreaga ţară, scrie Agerpres.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 17 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 10:00, va fi Cod galben de disconfort termic ridicat, în judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, dar şi în Municipiul Bucureşti, zone în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale cu minime, în general, de 20 – 22 de grade.

De asemenea, în perioada 17 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 22:00, va fi în vigoare o informare de caniculă în întreaga ţară. Astfel, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica, iar disconfortul termic va fi accentuat în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, unde ITU va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Vineri, va fi caniculă în Crişana, Banat şi vestul Olteniei, sâmbătă şi în sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, iar duminică, local, în Oltenia şi Muntenia. În aceste zone, temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 37 de grade.

Totodată, în vestul şi în sudul ţării, nopţile vor fi tropicale, iar minimele termice vor fi cuprinse între 20 şi 21 de grade.

Citeşte şi

Cod galben de vreme instabilă, cu averse şi vijelii, în zone din 11 judeţe, vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, ce vizează zone din unsprezece judeţe, scrie Agerpres.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în nordul Olteniei, nord-vestul şi nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei şi local în Munţii Apuseni vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm).

De asemenea, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore), cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 l/mp şi izolat la peste 30 l/mp.

Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Cluj.

ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Vreme caniculară, cu maxime de 37 de grade şi minime de 22 de grade, până duminică seara