Ferrari se bazează pe parteneriate pentru a dezvolta mașini „verzi”. 15 noi modele până în 2026

Președintele Ferrari, John Elkann, a anunțat acționarii companiei că marca a înregistrat un record de comenzi, livrările acoperind și o parte din 2024. Primul model electric, în 2025.
Robert Stan - J, 20 apr. 2023, 22:06
Ferrari se bazează pe parteneriate pentru a dezvolta mașini „verzi”. 15 noi modele până în 2026

Ferrari are un catalog de comenzi record care acoperă inclusiv o parte din anul viitor, conform președintelui companiei, John Elkann.

Marca italiană de vehicule sport de lux a lansat recent două noi modele – vehiculul PHEV 296 GTS și Purosangue – care au consolidat portofoliul de produse. Grație acestora, uzina producătorului are comenzi-record care acoperă inclusiv o parte din 2024.

De asemenea, președintele Ferrari a promis lansarea a 15 noi modele între 2023 și 2026, inclusiv primul său vehicul complet electric, care este așteptat în 2025.

Deși are în plan electrificarea portofoliului de produse, oficialii Ferrari consideră că mașinile cu motoare cu ardere internă (ICE) vor fi încă parte din gama sa de modele pentru următorii ani.

Benedetto Vigna, directorul general al companiei, a salutat luna trecută decizia Uniunii Europene de a permite comercializarea de mașini care funcționează cu e-combustibili dincolo de 2035. În opinia acestuia, astfel va fi prelungită durata de viață a mașinilor cu motoare cu ardere internă.

„Mașinile ICE au încă multe de oferit, iar datorită e-combustibililor, vom dezvolta împreună cu partenerii noștri soluții care vor contribui în mod semnificativ la reducerea emisiilor de CO2″, a declarat Benedetto Vigna.

El a afirmat că Ferrari se va baza pe „parteneri selectați” pentru a duce mai departe strategia industrială și de inovație a companiei. Totuși, dezvoltarea și producția componentelor esențiale „cum ar fi motorul electric, pachetul de baterii sau invertorul” vor fi dezvoltate și produse intern.

Investitorii Ferrari, companie care este controlată de familia Agnelli prin societatea sa de investiții Exor, au aprobat vineri și pachetul salarial pentru top-management. Astfel, remunerația totală a lui Benedetto Vigna pentru activitatea din 2022 a fost stabilită la aproximativ cinci milioane de euro.

Citește și:
– Ferrari și Porsche, avantajate de compromisul dintre Comisia Europeană și Germania pe tema e-combustibililor
– Ferrari: Rezultatul financiar peste așteptări din 2022 va fi urmat de noi recorduri. Primul model 100% electric, în 2025

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...