FIC avertizează că România ar putea ajunge în imposibilitatea de a se împrumuta, după ce Parlamentul a votat pentru creșterea pensiilor cu 40%

22 09. 2020
finance_34600100

Potrivit asociației, care se bazează pe calcule făcute de Banca Națională a României, actuală decizie luată de Parlament va genera în construcția bugetară cel mai mare deficit din ultimii ani, de 11% din PIB. Acesta va afecta negativ șansele României de a putea atrage fonduri europene și ar putea determina agențiile de evaluare financiară să scadă ratingul de țară al României.

FIC explică faptul că problema majoră pe care un deficit mare o produce este aceea că face foarte dificilă, dacă nu chiar  imposibilă, finanțarea acestuia de pe piețele internaționale. Creșterea nesustenabilă a pensiilor ar putea să ducă și la revizuirea în jos a ratingurilor pe care le acordă cele trei mari agenții de evaluare financiară, ceea ce ar duce majorarea costului datoriei publice, cu efect negativ asupra întregii economii românești, mai ales în condițiile absenței unei strategii de rambursare credibile.

Asociația avertizează că în aceste condiții competitivitatea României va fi slăbită chiar din interior, iar recâștigarea pozițiilor de avantaj pierdute vor aduce costuri suplimentare pe termen mediu.

„România se află deja sub procedura de deficit excesiv și trebuie să prezinte în această lună Comisiei Europene o strategie de consolidare fiscală, precum și Planul Național de Relansare și Reziliență care să fundamenteze alocarea și finanțarea din partea Uniunii Europene. Conlucrarea tuturor factorilor de decizie: Parlament, Guvern, Președinte și luarea în considerare a  tuturor acestor aspecte, atunci când agenda publică impune adoptarea unor măsuri ce pot afecta întreaga societate este, în opinia noastră, singură cale de rezolvare a problemelor ce stau în fața redresării economice a României” se precizează la sfârșitul comunicatului.

Citește și: https://www.economica.net/aoar-reac-ioneaza-dupa-votul-din-parlament-privind-majorarea-pensiilor-cu-40prc-i-spune-ca-asemenea-masuri-sunt-riscante-pentru-romania_190202.html

Despre FIC

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este o asociație care este formată din cei mai importanți investitori cu capital străin din România, reunind peste 120 dintre cele mai mari companii din țară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din economie și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat. În cei peste 20 ani de la înființarea organizației, companiile membre FIC au susținut întotdeauna importanța dialogului între comunitatea de afaceri și autorități.