Fiica lui Gaddafi îi îndeamnă pe libieni să se revolte împotriva noului regim

Aisha Gaddafi, fiica fostului dictator libian Muammar Gaddafi, i-a îndemnat pe libieni să se revolte împotriva noului guvern care a ajuns la putere cu "avioane NATO".
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 08:25

„Tatăl meu nu a dispărut, el este printre noi”, a declarat Aisha într-o transmisiune la radio al-Rai din Siria, potrivit CBS News.

“Nu uitaţi ordinele tatălui vostru să continuaţi lupta, chiar dacă nu îi mai auziţi vocea”, a mai spus Aisha.

Gaddafi, care a condus Libia timp de aproape 42 de ani, a fost capturat şi executat de rebeli la sfârşitul lui octombrie. 

Aisha, mama ei, Sofia, şi fraţii Hannibal şi Mohammed, cu fii lor, au trecut graniţa spre Algeria pe 29 august după căderea regimului de la Tripoli. Aisha a născut un copil la câteva ore după ce a trecut graniţa.

Aisha poate fi extrădată pentru declaraţiile sale, pentru că a jurat, împreună cu familia sa, să nu facă apeluri publice după primirea statutului de refugiaţi în Algeria.

Consiliul Naţional Libian de Tranziţie cere în continuare ca membrii rămaşi din familia lui Gaddafi să fie extrădaţi în Libia din Algeria pentru a putea fi judecaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...