Finala Euro 2012: A 31-a confruntare dintre naţionalele Spaniei şi Italiei

Finala Campionatului European de fotbal, care se va disputa, duminică, având ca protagoniste naţionalele Spaniei şi Italiei, reprezintă a 31-a confruntare dintre cele două naţiuni, până în prezent italienii dominând în meciurile oficiale, iar spaniolii în cele amicale.
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 06:45
Finala Euro 2012: A 31-a confruntare dintre naţionalele Spaniei şi Italiei

Potrivit As, Spania s-a impus o singură dată în faţa Italiei într-un meci oficial, în 1920, la Jocurile Olimpice de vară, chiar în prima confruntare cu italienii.

Cele două naţiuni au jucat 19 partide amicale şi 11 oficiale. Spania s-a impus în opt meciuri, iar Italia în zece, 12 partide terminându-se la egalitate.

În meciurile amicale, Spania s-a impus de şapte ori, înregistrându-se şi şapte remize şi cinci victorii ale Italiei. În partidele oficiale, Spania a câştigat doar o dată în 90 de minute. Spaniolii au mai învins Italia la ediţia din 2008 a Campionatului European, în sferturile de finală, după loviturile de departajare.

Italia şi Spania s-au mai întâlnit la actuala ediţie a Campionatului European în faza grupelor, în 10 iunie, când au terminat la egalitate, scor 1-1.

Duminică, la Kiev, italienii vor încerca să câştige pentru a doua oară Campionatul European, după 1968, în faţa spaniolilor, campioni mondiali şi europeni en titre.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de cel puțin 500 MW în......
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...