Finanţare nerambursabilă de până la 90 mil. lei pentru investiţii în departamentele de cercetare-dezvoltare ale companiilor

O companie poate beneficia de finanţare publică nerambursabilă în valoare de până la 90 de milioane de lei pentru investiţii în departamentele de cercetare-dezvoltare, potrivit Ghidului unic pentru viitoarele apeluri în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operaţional Competitivitate 2014 - 2020, lansat în consultare publică de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Economica.net - vin, 06 mart. 2015, 10:08
Finanţare nerambursabilă de până la 90 mil. lei pentru investiţii în departamentele de cercetare-dezvoltare ale companiilor

Schiţa Ghidului a fost lansată de MFE prin Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 şi Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte investiţiile pentru departamentele de cercetare-dezvoltare ale întreprinderilor, valoarea finanţării publice nerambursabile, pentru un proiect, este cuprinsă între 4.500.000 lei şi 90.000.000 lei.

Valoarea finanţării publice nerambursabile pe proiect nu va depăşi 22,5 milioane lei în Municipiul Bucureşti, 67,5 milioane lei în regiunea Vest şi judeţul Ilfov, 90 milioane lei în celelalte regiuni ale României (Sud Est, Nord Est, Nord Vest, Centru, Sud Muntenia, Sud Vest). Valoarea totală a proiectului (costuri eligibile şi neeligibile) nu poate depăşi 225 milioane lei (50 milioane euro).

În ceea ce priveşte clusterele de inovare, valoarea finanţării publice nerambursabile, pentru un proiect, este cuprinsă între 4.500.000 lei şi 30.000.000 lei (maxim 20.000.000 lei dacă proiectul conţine activităţi de inovare pentru cluster). Valoarea finanţării publice nerambursabile nu va depăşi echivalentul în lei a 7,5 milioane euro sau, în cazul în care proiectul conţine activităţi de inovare pentru cluster, echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Pentru secţiunea ‘Întreprinderi inovatoare de tip start-up şi spin-off’ asistenţa financiară nerambursabilă pe proiect este de maxim 840.000 lei şi nu poate depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro, la data semnării contractului de finanţare, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.

‘Pentru beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier, valoarea totală a asistenţei financiare nerambursabile este de maxim 420.000 lei şi nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro, la data semnării contractului de finanţare, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare. Valoarea grantului va reprezenta maxim 90% din valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului. Restul de 10% din costurile eligibile ale proiectului vor reprezenta contribuţia proprie a beneficiarului din fonduri private’, se arată în schiţa ghidului.

Pentru secţiunea ‘Întreprinderi nou-înfiinţate inovatoare’, asistenţa financiară nerambursabilă pe proiect este de maxim 4,5 milioane lei pentru regiunea Bucureşti-Ilfov şi 6,75 milioane lei pentru celelalte regiuni ale României.

Pentru atragerea de personal cu competenţe avansate din străinătate, valoarea este de maximum 9 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabile acordate nu poate depăşi echivalentul în lei a 2 milioane de euro. Durata proiectelor este de maximum 48 luni.

Ghidul unic al solicitanului – Axa Prioritară 1 ‘Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor’ este supus consultării publice până la data de 17 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Chisăliţă (AEI): Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru la carburanţi devine realistă
Chisăliţă (AEI): Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru ...
Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 - 100 de dolari/baril, în urma conflictului din Orientul Mijlociu,......
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă care vizează ...
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria ...
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...